În pofida celor 123 semnături oponente, blocul de pe Iancu Jianu a trecut de vot în Consiliul Local Municipal





Primăria Arad a primit o solicitare semnată de 123 locatari din Grădiște care îi cereau să nu dea înaintare proiectului de construire a unui bloc pe strada Iancu Jianu nr. 1-5, însă în ciuda acestui fapt proiectul a trecut de vot în ședința de Consiliu Local Municipal de joi, 27 iunie.
Înainte de supunerea la vot a proiectului de hotărâre ce prevede Planul Urbanistic Zonal aferent acestei noi construcții, unul dintre semnatari a luat cuvântul, rugându-i pe consilieri și pe viceprimari (primarul a fost absent) să ia în considerare toate aspectele înainte să ia o decizie.
„Vă rugăm să nu aprobați solicitarea PUZ nou, ci să mențineți PUZ vechi aprobat pentru clădirile de locuințe din zona str. Iancu Jianu, cartier Grădiște, chiar dacă actele normative vă permit acest lucru. Vecinii de pe străzile Iancu Jianu, Partizanolor, Ardealului, Vișinului, Cantemir, Milcov, Crasna, P. Rareș, în număr de 123 semnatari prin adresa înregistrată la Primărie sub nr. 7084 din 30.01.2024 au contestat documentația depusă inițial de SC Dover Hamilton SRL, ulterior devenită Techport Technilogies SRL”, a spus un locuitor dintr-o casă de pe str. Iancu Jianu.
El a invocat următoarele motive pentru împotrivirea grădiștenilor: deși locuitorii au propus un regim de înălțime de parter plus un etaj, asemănător ansamblului nou de locuințe de pe str. Ardealului nr.27, proiectul a rămas cu trei etaje plus mansardă. Mai mult, între str. Milcov și Jianu, adiacent cu zona unde se dorește construcția, Compania de Apă are o locație pentru conducta principală de apă potabilă a municipiului, pentru care nu are un drum cu acces, iar sistemul de canalizare a apei reziduale este deja suprasolicitat la ploi abundente.
În plus, localnicul a atras atenția că CF-ul imobilului pe care se vrea viitorul bloc nu este definitiv și că, potrivit OUG 12/1998, nu se pot realiza construcții la mai puțin de 20-100 metri de calea ferată, iar gardul imobilului în cauză este la mai puțin de 20 metri de calea ferată.
A mai adus în atenție și problema traficului, afirmând că strada Iancu Jianu este deja supraîncărcată din punct de vedere al autovehiculelor parcate.
„Nu este nevoie de studiu de trafic” – arhitectul șef al Municipiului Arad
Tot referitor la impactul pe care noul bloc l-ar avea asupra traficului rutier din zonă, consilierul Levente Bognar (UDMR) a dorit să știe dacă s-a realizat în acest sens un studiu de trafic. Arhitectul șef al Municipiului Arad, Sorin Ciurariu, a spus că nu, dar i-a explicat că pentru acest tip de proiecte, care nu aduc modificări la drumuri, legislația nu impune realizarea unui astfel de studiu.
Intervenția locuitorului de pe strada Iancu Jianu, respectiv împotrivirea celor 123 semnatari nu au convins suficienți consilieri pentru a opri proiectul. Supus la vot, PUZ-ul a obținut un număr suficient de voturi și a fost aprobat.
8 consilieri s-au abținut de la vot (grupările USR și UDMR), dar 14 au votat pentru (grupările PNL, PSD și PMP).
Mai multe detalii despre proiectul blocului de pe strada Iancu Jianu puteți citi aici: Revizia proiectului viitorului bloc de pe str. Iancu Jianu din Grădiște, pusă la transparență · Special Arad.
Comentariile portalului
@Niro - La baza sistemului legislativ din țările democratice stă principiul „ceea ce nu este interzis, este permis”. Tocmai afirmați că sunt „zone verzi nereglementate”, din care rezultă că (...)
Păi cam 80% din tinerii care merg la școală în România înțeleg limba engleză din clasa a 5-a de când au primit primul telefon celular. Dacă nu (...)
Nu înțeleg cum își permit asociațiile astea să reglementeze ei de capul lor, peste primărie, zone inundabile ca fiind parcuri, când nu există nici o lege (...)