12 morți într-un accident de autocar în Croația
Douăsprezece persoane au murit după ce un autocar care transporta pelerini polonezi a ieșit sâmbătă de pe o șosea din Croația și a ajuns într-un șanț. Toți cei care au supraviețuit accidentului – în total 32 de persoane – sunt răniți, iar 19 dintre ei sunt în stare gravă, relatează BBC.
Unii dintre pasagerii răniți se luptă pentru viața lor”, a declarat ministrul croat de interne Davor Bozinovic.
Excursia era organizată de grupul catolic Frăția Sfântului Iosif, iar în autocar se aflau și trei preoți și șase călugărițe. Pelerinii mergeau spre Medjugorje, un sanctuar catolic din Bosnia. Pelerinajele în acest orășel sunt foarte populare în Polonia, în urma unor relatări potrivit cărora câțiva copii de acolo au avut o viziune cu Fecioara Maria în anii 1980.
Accidentul a avut loc dimineața, în jurul orei locale 05:40 (04:50 GMT), când autocarul a ieșit de pe carosabil, pe autostrada dintre Jarek Bisaski și Podvorec, la nord-est de Zagreb.
Sursa: digi24.ro.
















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)