10.000 de lei amendă și două luni de suspendare pentru observatorul federal Mihai Jivan din Arad





Arădeanul Mihai Jivan, fost arbitru, actualmente observator federal la meciurile din Liga a 3-a dar și la cele din campionatele de sub egida AJF Arad, a fost suspendat pentru o perioadă de două luni și amendat drastic cu suma de 10.000 de lei.
Motivul suspendării și pedepsei pecuniare îl constituie faptul că arădeanul nu și-a închis un cont pe care îl avea la o casă de pariuri online, regulamentul FRF fiind clar în această privință, pariurile nefiind tolerate nici în cazul observatorilor, așa cum nu sunt tolerate nici pentru arbitri, jucători sau oficiali ai vreunui club.
Reclamant • Federația Română de Fotbal
Pârât • Jivan Mihai Adrian – Observator arbitri Liga 3
Sesizare
Admite sesizarea formulată de FRF, prin Secretar General
În temeiul art. 60 bis alin. 2, lit. b) și 601
alin. 2 din RD al FRF, pârâtul Jivan Mihai Adrian se sancționează cu măsura suspendării pentru 2 (două) luni și penalitate sportivă de 10.000 lei.
Comentariile portalului
Eu pot sa spun ca: niciodata nu am votat cu psd-ul, nu fac parte din nici un partid, detest ceea ce au facut de-a lungul timpului cei care au pus (...)
Da, vorbind de caracter una e sa faci afirmatii publice scapate de sub control care rastalmacite pot unele sa arate mai rau decat altele, toti politicienii au facut asa ceva (...)
Parasutele Organizate Tactic au un mare "merit" in faptul ca Aradul ocupa locul 1 pe tara la raspandirea bolilor transmisibile care erau aproape eradicate in urma cu 30 de ani. Si medicii (...)