joi, 28 martie, 2024

Special Arad Logo

    Trăim într-un oraș viu condus de morți! (REPORTAJ + GALERIE)

    M-am dat sâmbătă seara, mai bine de două ore, prin Parcul Copiilor (încă își merită majusculele… dar să le urmărim atent!) și, îmbinând și combinând între limitele sensibilului memoriei și cele ale inteligibilului contemporan, am adunat engramă cu engramă, anchetă cu anchetă… plus nescrisele… mai ales… ca să le las scrise, în speranța că vor spune ceva important importanților lu` pește prăjit care ne conduc.
    Am zis că merită… că Parcul Copiilor, dintre toate cele ce denotă prostie și pornoșag cu legile făcute de administratorii spațiului public, este cel mai sensibil dintre subiectele de pe piață.

    Și m-am ales cu asta… o anchetă social-edilitară despre un parc ce în loc să prospere prin punerea în practică a unor idei de bun simț, morale și estetice, se autodevoră, se prăbușește în sine, se ruinează… Și nu pentru că nu are viață – viață este de s-o pui la conservat! Pentru că e administrat de morți! Ca și o mulțime de alte obiective, Parcul Copiilor este o roată inutilă de la căruța de făcut bani a Primăriei și Consiliului Local. Și, culmea!, este așa pentru că papagalii înzestrați cu instinctul de a face bani (mai degrabă dobândit de când cu funcția decât moștenit…) nu-i întrevăd potențialul (voi demonstra asta…).

    Cazinoul nostru cel de toate viciile ar putea să-și găsească izbăvirea într-un Palat al Copiilor sau nu?!

    IMG_4805Uite… s-o luăm spațial și să începem… de unde începe: „Vechiul cazino” (1872 – Monument pe cât de istoric, pe atât de isteric) ți se huluie-n cap dacă treci pe lângă el. La vârsta lui, nici nu e de mirare. În 1890 a fost folosit ca sală de expoziţie… evenimente mondene de tot felul se mai țineau acolo în urmă cu un secol. A fost un fel de birt mai de fițe pe timpul lui Ceașcă. După 1990 a dat faliment (împreună cu cel de la Constanța, cred că e primul cazinou urban din lume care a dat faliment!)… în timp ce zeci de săli de jocuri de noroc prosperă pe centru și în cartiere. Am înțeles că, în 2009, proprietarii… niște bistrițeni parcă, cereau, pe toată suprafața de 2.990 mp, 2.200.000 euro, dar fac pariu că dacă li se oferă 500.000 banii jos și li se iartă… era să zic „păcatele”… datoriile, îl dau bucuroși.
    Apoi, de ce naiba trebuie păstrată destinația de cazinou la o clădire situată între liceele cele mai de elită ale orașului, vizavi de Poliția Locală, în imediata vecinătate a unui hotel în care, oricum, găsești și cazinou… dacă pentru asta ai venit. De altfel, niciun investitor privat nu a putut face față cerințelor pe care un asemenea imobil de patrimoniu le impune… mai ales atât de vechi, deci de pretențios de restaurat. Singurul care ar face față la legislația actuală ar fi statul, care, eventual printr-un proiect european, l-ar putea aduce la standarde funcționale ca, de exemplu, Palat al Copiilor, așa încât acolo s-ar putea ține școli de vară în vacanța mare, cursuri de… de toate, pe timpul școlii… orice poți să faci acolo. Vechiul Palat al Copiilor fiind retrocedat, planul de a-l muta într-un sediu ce se tot construiește de ani de zile, dar nu mai apucă, la dracu-n praznic, în Aradul Nou, fiind prost, iaca… din vechiu centru al viciilor bunicilor și părinților noștri am isca un minunat Palat al salvării păcatelor. Ar costa mai puțin decât… chinezăreala Mureșului cu fântîni roz din fier cu luminițe… de exemplu. Și ar rămâne pentru sute de ani de acum încolo… 

    Am gândit asta consultativ, la „prima mână”, fără să am în spate alt aparat în afară de ce ziceam mai sus… memorie, simț al inteligibilului, patriotism local, un pic de nostalgie și niște sute de documentări… cum ar trebui să aibă, după părerea mea, orice membru al unei comunități care se respectă – de la analfabet la savant – sau măcar edilii de ne decid mobilierul urban ar trebui să posede…

    Vedeta incontestabilă – Copacul doborât

    IMG_4817E stejarul care a căzut doborât de furtuna din 9 iulie… deja celebra furtună de la ora 13. A căzut pentru că i-au fost tăiate rădăcinile, cu intenții criminale, deci, sau a căzut de bătrânețe?… Mai sigură e prima variantă. Nu e pomul lăudat – e copacul-problemă; dar, e clar, vedeta incontestabilă a Parcului Copiilor. Cineva… inspirat, de data asta, i-a tăiat crengile periculoase și inestetice și a făcut curățenie în jurul lui, iar mai departe au intervenit, cine să intervină altcineva?, copiii, care au transformat trunchiul copacului secular într-o pe cât de atipică, pe atât de ancestrală sculptură urbană și loc de joacă deopotrivă. De testat limitele, de făcut poze, de sărit de pe ea… pur și simplu. Am stat să urmăresc reacțiile câtorva micuți și… da!… cui nu i-ar fi plăcut, copil fiind sau cu ce a mai rămas de copil la purtător, un așa obiect? Hai să nu amintim, acum, decât în treacăt, valențele poetic-antropologice ale bătrânului copac imens, prăbușit fără să rănească pe nimeni… iată… util și frumos până și mort. Spre deosebire de… uite… ăștia… inutili… deși aparent vii.

    Da, e viu Parcul Copiilor… aproape uluitor de viu!

    IMG_4856Sunt cu sutele pe oră. Vin, se dau cu leagănul, intră în labirint sau le plătește bunicul o tură cu toboganul gonflabil… se joacă timp de vreo oră și pleacă. Vin alții. Le place și așa cum e… se vede, se citește pe fiecare dintre reacțiile lor că le place. Adoră toboganele din plastic ce cad de pe faleză, adoră până și firele de iarbă care cresc printre dalele cauciucate nu de mult puse și deja pe jumătate degradate și furate. Sunt vii… respiră odată cu spațiul verde… cât a mai rămas… Ce edil nașpa trebuie să fii ca să nu faci ceva în direcția asta? De exemplu să cumperi tu trei tobogane gonflabile (cât poate să coste unul de ăla?… oricum, sub o bancă pusă amboulea pe Mețianu!) în care să ți se dea, pe gratis, copilul mai sărac al Aradului… Să refaci ringhișpilul, mai vreo 10 tobogane, mai vreo 5 hinte interesante și, cum ai văzut când te-ai dus prin excursii plătite din bani publici, pe la Amsterdam, Praga, Viena sau Budapesta, niște piste de skateboard… una de roleri… Ce-i așa de greu? Ce proiectu` lu` Proces-verbal așa de complicat trebuie să compileze „mințile luminate” din birourile Primăriei?!

    Știi de ce nu merge lumea la Muzeu? Simplu… ca la imbecili: pentru că-i închis!

    IMG_4867Vrea, mă, frate, pruncu un pic de răcoare, tată-su oleacă de (re)culturalizare, mă-sa să mai vadă și ea niște culori noi… deci Muzeul Județean ar fi o minunată oportunitate care să împace tot… pe toată lumea. Dar nu, mă, fratele meu – nu se poate CĂ-I ÎNCHIS! Sâmbăta și duminica după-amiază, când, în sfârșit, îl scoți pe omuleț la o vată pe băț, când poate eleva din Mozambic de la Arte ar vrea și ea să vadă cum arătau dacii liberi… ÎI ÎNCHIS! Trebuie chiar să te doară-n bască de populație ca să ții muzeul închis sâmbăta și duminica după-masă… foarte idiot trebuie să fii.
    Păi vezi, bă, doamna profesoară, domnilor de la Dilema, stimați concetățeni care vă văitați că „de ce nu merge lumea la muzeu?” Nu merge din simplul și cretinul fapt că e închis!

    Suntem morți! 

    IMG_4864

    Trăim într-un oraș condus de morți… bă frate, îs morți ăștia în toate direcțiile: morți din punct de vedere intelectual, moral și estetic. Morți ca viitor politic, morți de beți… de beția puterii… care, pe câtă adrenalină îți oferă direct și personal, pe atîta de inactiv te face din punct de vedere social. S-o crezi tu că ședințele alea între voi, conferințele de presă și prezențele, aproape sfidând bunul simț, pe la diferite sărbători, reprezintă viață! Aradul ăsta nu a văzut un program coerent de reamenajare a spațiului urban de pe timpul lui Ludovic Szantay… Ceea ce e frumos și decent pus la punct în orașul ăsta minunat, din nefericire, condus de oameni plați, interesați doar de căpătuiala proprie, face parte din moștenirea trecutului. Parcul Copiilor e unul dintre exemple… unul flagrant… vizibil din orice poziție… iar dacă e adevărat că un grup de interese vrea să îl transforme în parcare cu plată, iar faptul că e lăsat să se degradeze, cu vecinătățile sale cu tot, e doar „o mutare” în șahul criminal care se joacă… ei bine… fapta e una de pușcărie… În alte epoci era de linșaj.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Un articol de deschidere către tot ce are Aradul valoros, administrat înspre jefuire și distrugere de către edilii care au fost/care sunt. Continuați acest demers pas cu pas descoperind tot ce poartă amprenta ”trebii” făcute de falcă et comp în lunga/păguboasa stationare a pdl în urbe. Ce trebuia recondiționat a fost lăsat în paragină sau dărâmat, ce trebuia păstrat ca valoare de patrimoniu a fost ”modernizat”. După ce veți atinge toate obiectivele aradului istoric și cultural semnul egal va oferi un rezultat sinistru. Nimic nu a scăpat neatins de gheara infectă a lui falcă.

      +8 voturi
      +1
      -1
      • Nu sunt convins pana nu vad cu ochii mei ce iese. Da si daca l-ar face acolo, tot ar putea sa ia Cazinoul si sa faca, iaca, Palatul Copiilor II… sau Palatul Copiilor update… mai in spiritul epocii… Îti desenez pe un servetel proiectul in 10 minute… Si cred ca si tu… si oricine care gandeste si iubeste locul in care sta.

        +5 voturi
        +1
        -1

    Scrie un comentariu

    9 + 4 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.