Special Arad a publicat ieri articolul despre Premiul Nobel și legătura tinerei arădence, Anamaria Effler, ca acest important premiu mondial.

În materialul intitulat Colegiul Moise Nicoară din Arad, pe scena mondială! O absolventă, Anamaria Effler, în echipa câștigătoare a Premiului Nobel pentru Fizică în 2017puteți citi mai multe despre ce spune mama tinerei, dar și cum și-o amintesc foștii profesori.

Ulterior publicării articolului respectiv, Special Arad a reușit să ia legătura chiar cu Anamaria Effler, tânăra de 33 de ani fiind stabilită în Statele Unite ale Americii odată cu terminarea liceului. Am vorbit cu Anamaria, deschis, despre ce înseamnă fizica pentru ea, cine i-a influențat cariera în mod decisiv, cum a ajuns să fie parte din echipa LIGO și ce le transmite tinerilor din România.

Contactată la o oră târzie pentru România, dar dis de dimineață pentru Statele Unite, am găsit-o pe Anamaria foarte deschisă și binedispusă. După un „Hello – Hello”, i-am adresat un „May I speak in Romanian?”. Și Anamaria ne-a replicat cu „Da, sigur” și din voce parcă îi vedeai zâmbetul. După ce ne-am prezentat, „Wow”-ul Anamariei ne-a convins că este pe cât de încântată să ne audă, pe atât de modestă, având totuși în vedere importanța descoperirii echipei din care face parte.

Și ne-am continuat discuția…

– Să începem… cu începutul: cum ai ajuns să iubești fizica?

Anamaria Effler: (după un scurt „haha” din care se putea deduce încântarea – n.red)Păi, nu știu, întotdeauna mi-a plăcut matematica și fizica pentru că aici răspunsurile sunt clare. Mi-a plăcut că ai un răspuns și acela este corect și că nu există loc de interpretări, precum la literatură – spre exemplu – la care nu m-am priceput deloc. Mi s-a părut că totul este mult mai ușor la matematică și fizică (o simțeam că zâmbește…). Aici ori ai dreptate, ori nu.

– Cine, din viața ta, din liceu și până astăzi, consideri că ți-a influențat în mod decisiv cariera?

– Cred că profesorul meu de la Moise Nicoară, domnul Branco Arsenov. El m-a făcut să-mi placă într-un fel mai mult fizica decât matematica.

– Îți mai amintești întâmplarea cu ceasul domnului Arsenov?

– Daaa. Îmi amintesc. La prima mea olimpiadă mi-am uitat ceasul acasă și atunci domnul profesor mi-a dat ceasul lui. Apoi am avut o superstiție cu acel ceas la următoarele olimpiade.

– Am înțeles că ai primit oferte de la mai multe univeristăți în momentul în care ai absolvit liceul. De ce ai ales SUA și de ce CalTech?

– Am ales CalTech fiindcă este una dintre cele mai bune școli tehnice. De ce am ales Statele Unite? Nu știu… la momentul respectiv mi s-a părut că și SUA și Europa investesc mulți mai mulți bani în învățământ decât România (gândeam noi: așa e și acum...) și am considerat că ar fi un beneficiu pentru mine să studiez în străinătate dacă se poate. În SUA, aplicațiile se depun mai devreme, deci practic cu vreo 6-8 luni înainte să încep facultea știam că am fost acceptată, pe când la școlile din Europa se aplică mai târziu.

– Ai avut oferte și de la universități din Europa sau doar din SUA?

Nu, nu. Toate erau din Statele Unite.

– Mai ai de gând să te întorci în România?

– Sincer, nu știu. Nu cred. Problema este că am plecat la 18 ani, iar când ai 18 ani nu știi ce faci, în sensul că nu te gândești chiar atât de mult la viitor. Eu am ales să merg pe fizică experimentală și mai târziu, după multă muncă, mi-am dat seama că în România pur și simplu nu sunt bani care să fie investiți în experimente care să fie în competiție cu ce se întâmplă în Europa sau în Statele Unite. Adevărul este că laboratoarele de la LIGO au costat foarte mulți bani și foarte puține alte națiuni și-ar fi permis să investească atât de mulți bani într-un experiment. La început nu se știa unde vom ajunge. De fapt, când a fost aprobat proiectul, la început, cred că prin 1989, cei care lucrau pentru LIGO atunci au fost forțați să construiască o variantă mai simplă a instrumentului. Această variantă, chiar dacă ar fi funcționat perfect, se știa că probabil nu se va vedea nimic, nefiind destul de bună. Ca să fie destul de bună era nevoie de mai mulți bani.

– Cum vă simțiți acum, având  în vedere că munca de atâția ani a întregii echipe a fost încununată cu Premiul Nobel?

Cred că încă nu știm cum să ne simțim. Într-un fel cred că încă nu ne vine să credem ce am reușit. Atâția ani ne-am confruntat cu atâtea probleme și așa mai departe, așa că nouă ni se pare totul atât de brusc. Deși am lucrat foarte mult, tuturor ni se pare că toate aceste chestii s-au petrecut foarte brusc. Premiul Nobel este cel mai renumit premiu pentru ceea ce s-a reușit la LIGO.

22090029_10112011114152771_2114425169716522811_n

Foto: Anamaria – prima de la dreapta la stânga

– Premiul nu putea fi împărțit tutoror celor implicați…

Da, Premiul Nobel se acordă individual, nu ca proiect. Sunt foarte mulți oameni implicați în proiect, mai ales pe partea de analiză, de date. Eu lucrez pe partea instrumentală, dar analiza de date, așa cum o văd eu, este foarte complicată.

– Știi cumva, mai este vreun român implicat în proiect?

Da. Dacă îmi amintesc bine mai era un român implicat. Cred că în Marea Britanie și se numește Valeriu Predoi. Nu-mi amintesc exact dacă la Cardiff sau la Glasgow.

– Cât de mare este proiectul LIGO?

LIGO e împărțit în ceea ce spunem noi LIGO Lab, care sunt patru chestii, CalTech, MIT și cele două observatoare și mai este LIGO Scientific Collaboration, unde sunt vreo 50-60 de universități din mai multe țări. Și Marea Britanie și Germania contribuie foarte mult. La fiecare universitate sunt între 1 și 5 profesori, care au niște studenți și așa mai departe și unii au și laboratoare în care studiază diverse efecte pentru viitor, ca să ne gândim ori la următoarea generație de observatoare sau la cum să îmbunătățim observatorul curent. Mai este și Virgo, în Italia, cu care colaborăm și împărțim datele. Acolo este vorba despre o colaborare italiano-franceză.

– Ai un mesaj pentru tinerii fizicieni din România?

Nu știu. Poate mai degrabă o chestie generală, nu neapărat pentru fizicieni. Cred că, pentru mine, ceea ce a contat cel mai mult a fost să continui să fac ceea ce îmi place. Dacă lucrezi cu drag, atunci chiar merge treaba. Deci, indiferent ce ar face, important este să facă ceea ce le place. Trebuie să faci ce îți place, chiar dacă restul spun că nu este foarte interesant ceea ce îți place ție să faci.

– Poate că multor oameni nu li se par interesante anumite lucruri și pentru că nu le înțeleg pe deplin?

Se poate să fie și chestia asta. În ceea ce privește fizica, tot ce a fost ușor s-a făcut deja. Toate descoperirile astea au la bază un singur tip, într-un laborator micuț. Astea au trecut. Acum au rămas doar chestiile mult mai complicate, care se pot face doar în proiecte mai mari și în colaborări cu mai mulți oameni. Ceea ce înseamnă și că trebuie studiate toate chestiile astea mult mai intens. Cred că ce nu îmi place mie este câtă lume declară că nu le place matematica. (și râde) Dacă nu treci de pragul de „matematică de liceu”, nu ai nici o șansă să înțelegi fizica. Chestiile mai interesante vin mai târziu. Odată ce înțelegi matematica și poți să o folosești ca să înțelegi diverse aspecte ale fizicii sau ale unor efecte, atunci chiar poate să-ți placă fizica. Poate că matematica ar trebui predată altfel. Într-un fel e greu. Și mie, în liceu, matematica mi s-a părut grea, dar acum mi se pare o chestie de bază. Fără o bază matematică solidă nu poți să ajungi la chestiile care sunt cu adevărat interesante.

***

Ne-am încheiat discuția cu Anamaria Effler felicitând-o din nou pentru ceea ce a reușit să realizeze, atât pe plan personal, cât și împreună cu echipa din care face parte. Pe tot parcursul discuției noastre, una destul de lungă am putea spune, am avut senzația unei discuții libere cu o persoană plăcută și extrem de deschisă. Îi urăm success în continuare în tot ceea ce face și așteptăm cu nerăbdare să scriem din nou despre descoperiri importante la care Anamaria sau alți români, chiar arădeni, să ia parte.

22251285_1553448768047915_49295635_o

Foto: Anamaria într-unul din laboratoarele LIGO

 

 

 

 

Andrei Fuliaș, 5 octombrie 2017, 8:42 AM