vineri, 26 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    InclusivComunicat Bogdan Boca, consilier local municipal PNL Arad

    de - | 28 februarie 2017, 7:32 PM | Undeva

    0

    În cadul ședinței Consiliului Local Municipal, consilierii au votat proiectul privind intenția de achiziționare a terenului de pe fosta fabrică “Tricoul Roșu”. Inițiatorul proiectului, consilierul liberal Bogdan Boca, este de părere că arădenii merită un parc, un spațiu de recreere în centrul orașului, iar acest teren nefolosit până acum, este locul potrivit pentru un proiect verde:

    Primul pas pe care municipalitatea trebuia să îl facă în realizarea acestui proiect, al amenajării unui parc pe terenul fostei fabrici “Tricoul Roșu”,  tocmai a primit undă verde în ședința de Consiliu. Ne dorim extinderea parcurilor, de aceea lucrăm la proiecte pentru crearea de noi spații verzi în comunitatea noastră urbană.

    Achiziția acestui teren corespunde cu planul de măsuri din “Strategia privind transformarea Municipiului Arad în oraș verde”: Obiectivul 1:“ Crearea de noi zone umbrite și parcuri de recreere”, respectiv Obiectivul 6: “Asigurarea că fiecare persoană locuiește la 5 minute de mers pe jos de un spațiu verde sau un parc până în 2020

    Tot în ședința de astăzi, a fost aprobată, prin vot unanim, comisia de negociere pentru achiziționarea terenului. În cadrul acestei comisii există reprezentanți din toate grupurile politice, dovadă că singurul interes al nostru este bunăstarea arădenilor. Prin urmare, echipei de consilieri liberali, Adrian Barbeș și subsemnatul se adaugă consilierii PSD: Beniamin Vărcuș, Cosmin Buruc și consilierul independent Marin Lupaș. Asta o numesc transparență 100%!

    Rămâne de văzut cum vor decurge negocierile cu proprietarii terenului, dacă toți membrii acestei comisii vor avea în vedere interesul Aradului și dacă vor trata cu seriozitate importanța acestui obiectiv a concluzionat consilierul liberal, Bogdan Boca.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    8 + 3 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.