vineri, 26 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    „Ce are el și nu am eu?” – elev arădean snopit în bătaie din cauza… iubirii

    de Andrei Fuliaș | 23 mai 2017, 3:26 PM | Știri Arad

    1

    Știri Arad. De foarte multe ori iubirea face victime, cu atât mai mult când amorezii sunt niște adolescenți plini de hormoni. Un elev de clasa a 8-a al Școlii Gimnaziale „Regina Maria” (fosta Școală Generală Nr. 12), a ajuns și el o victimă a „iubirii” între una dintre colegele sale și un adolescent cu vreo trei ani mai mare.

    Din informațiile pe care le avem, scandalul ar fi plecat de la o tânără de clasa a 8-a, adică de aproximativ 14 ani, care din dorința de a-și face iubitul de 17 ani gelos, i-ar fi spus acestuia din urmă că un coleg i-a făcut (atenție) „avansuri”. Mai că te bufnește râsul când auzi că doi copii de 14 ani își fac avansuri. Astfel, „cocoșul” mai bătrân n-a stat prea mult pe gânduri și, luni după prânz, l-a așteptat pe „ăla micu” la ieșirea de la ore și i-a aplicat o corecție cum a știut el – macho man-ul – mai bine. Că, deh, cum să nu-ți cadă „puicuța” la picioare când o să vadă cum ți-ai încordat tu pulpița să-i iei apărarea și să-i „speli onoarea”?!…

    Părinții unor colegi de-ai victimei ne-au contactat și povestit, exact așa cum le-au povestit copiii lor, că tânărul de 14 ani a fost lovit cu pumnul în față de către cel de 17 ani, iar mai apoi, căzut la pământ fiind, a fost lovit cu brestialitate cu picioarele.

    În același timp, am sunat la Poliție să aflăm mai multe detalii despre incident, dar se pare că incidentul nu a fost raportat: „Nu există nicio sesizare cu privire la vreo altercație care să fi avut loc în cursul zilei de ieri în incinta sau în zona adiacentă Școlii Gimnaziale Regina Maria. Cu toate acestea vom face anumite verificări în acest sens”, a declarat agentul șef adjunct și purtător de cuvânt al IPJ Arad, Claudia Iuga, pentru Special Arad.

    În același timp, surse din colegiul profesoral al Școlii Gimnaziale „Regina Maria” confirmă incidentul și spun că acesta s-a petrecut pe o alee mai retrasă din vecinătatea instituției de învățământ. În același timp, se pare că părinții celor doi copii implicați, atât ai bătăușului, cât și ai victimei, ar fi avut o întâlnire luni seara, unde au decis să rezolve problema pe cale amiabilă.

    Notă*** – Având în vedere că tinerii implicați sunt minori, colegiul redacțional al Special Arad a decis să nu fie publicate numele acestora.

    Foto (sugestiv): arhivă

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Scrie un comentariu

    5 + 6 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.