Zoltan Lovas pregătește un nou „One (Wo)Man Show”

Actorul Zoltan Lovas se provoacă pe sine la un exercițiu de sinceritate pe care, mai apoi, îl dăruiește publicului într-un demers teatral gândit să iasă la lume la începutul lunii martie. Este vorba despre spectacolul „One (Wo)Man Show”, un proiect care poartă semnătura lui Zoltan Lovas.
Spectacolul cu și de Zoltan Lovas ajunge pentru prima oară în fața publicului pe data de 7 martie, de la ora 19:00, pe scena mare a Teatrului Clasic „Ioan Slavici” Arad.
„Este vorba despre un spectacol care marchează cifre rotunde din viața mea: 50 de ani în buletin, 25 de ani de teatru și 100 de roluri. Un soi de retrospectivă dacă vreți, dar mai ales o privire optimistă către viitor, către ceea ce îmi doresc să mi se întâmple pe scenă, de acum înainte.
Am structurat acest spectacol în patru mari capitole: istorii din studenția mea, morțile pe care… le-am trăit pe scenă, rolurile în care mi-am arătat trupul gol în fața publicului și travestiurile pe care le-am jucat. Vă promit o întâlnire în care veți râde, dar veți și lăcrima. Așa… ca-n viață”, spune actorul Zoltan Lovas.
Scenografia spectacolului poartă semnătura Irinei Chirilă.
Comentariile portalului
CE sa mai intrebam de aviz de la ISU pt astfel de evenimente.se intampla o tragedie si ministru va fi de vina
Interesant :) În acest caz, vă voi emite eu factură în valoare de 500€, întrucât dacă aveți această poză în posesie, o aveți fără drepturi de copyright, fiind (...)
Am sa vă emit factură în valoare de 500€ pentru fotografia cu actualul primar al aradului de la paradă militară din data de 17 iulie 2017. Original a fotografie se afla în posesia (...)