Ziua Poliției – discursuri insipide, program previzibil și înaintări în grad… (GALERIE)

    Știri Arad. Pentru că nu suntem cârcotași și…

    Fiindcă trebuie să le spunem polițiștilor „La Mulți Ani” de ziua lor, chiar o să le spunem: La Mulți Ani!

    Bla, bla, bla și… mai jos aveți întreaga listă a polițiștilor înaintați în grad: …….

    Dar, dacă ar fi să fim cârcotași, am spune cele de mai jos:

    Am asistat la una dintre manifestările IPJ Arad, cu ocazia Zilei Poliției Române. Azi, de la ora 12, a avut loc ceremonia avansărilor în grad, premierea celor mai buni politişti, câștigătorii competițiilor sportive la fotbal, tir, tenis de masă, şah, organizate cu aceasta ocazie. Sincer, nu am simțit că ar fi vorba de o sărbătoare, cei prezenți părând dezinteresați de eveniment, dorind parcă (doar) să-l bifeze și, ulterior, să meargă să tragă un chef cu prietenii, în cerc restrâns. Să nu înțelegeți cumva că nu știm ce înseamnă o atmosferă militarizata, dar parca azi a fost, totuși, prea prea. 

    Despre cuvântările celor de la prezidiu chiar nu avem ce vorbi. Cum ne așteptam, discursuri destul de insipide, ca să nu spunem inexistente ca în cazul prefectului Cosmin Pribac, cel care nu a făcut decât să dea citire mesajului ministrului de Interne. Ne-am fi așteptat, din partea prefectului, să spună în final, că vrea să adreseze și el, personal, niște cuvinte… printre care să strecoare și următoarea frază (chiar de-ar fi fost să o citeze pe alocuri, pe Kovesi): „Știu că e ceas aniversar, dar vreau să lăsați deoparte orice supușenie politică pe care ați avut-o sau o aveți, să vă faceți datoria cum scrie la carte pentru ca cetățeanul să fie în siguranță”… Ha!Ha!Ha!

    Inspectorul șef Ioan Tamaș… în nota obișnuită, fără metafore sau epitete, milităros și polițienesc, a dat citire mesajului șefului IGPR, după care a felicitat, în numele său și al conducerii IPJ Arad, colegii înaintați în grad, la excepțional sau la termen, precum și pe ceilalți polițiști.

    Tot la prezidiu… consilierul județean Gheorghe Sabău. Despre acesta putem spune doar atât: chiar dacă a fost în prezidiu în calitate de președinte al Asociației „X” (nici nu contează numele și adevărul e că nici nu îl mai știm), nu avea ce căuta în fața tuturor având în vedere că este mai întâi de toate politician, adică membru al PSD Arad.

    Totuși, ce ar fi fost ca în prezidiu să stea, împreună, întreaga conducere a IPJ Arad, adică și cei doi adjuncți? Sau, poate ăsta e protocolul și nu știm noi.

    În rest, urmăriți galeria foto și spuneți-ne dacă ne-am înșelat cu ceva!  Nu înainte de a da citire listei polițiștilor înaintați în grad… și pe care-i felicităm și noi.

    IMG_7920

    La termen

    (482810095) avansari 2015-1

    Înainte de termen

    (482810095) avansari 2015-2

     

     

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Intradevar, profesia de politist este onoranta dar din pacate, in IPJ ARAD au ramas multi ofiteri din vechile randuri, acei dinozauri, incompetenti, in relatii mai mult decat dubioase cu fel de fel de personaje penale din diferite medii de afaceri mai mult sau mai putin legale.

      0 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    1 + 1 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.