Ziua Persoanelor cu Dizabilități, marcată la DAS Arad
Comunicat. Ziua de 3 Decembrie a fost proclamată în 1992, prin rezoluția 47/3 a Adunării Generale a Națiunilor Unite, ca Zi Internațională a Persoanelor cu Dizabilități. De atunci, această zi își propune să promoveze drepturile și bunăstarea persoanelor cu dizabilități în toate sferele societății și dezvoltării și să crească gradul de conștientizare a situației persoanelor cu dizabilități în toate aspectele vieții politice, sociale, economice și culturale.
Direcția de Asistență Socială Arad cu sprijinul Primăriei Municipiului Arad și a Consiliului Local al Municipiului Arad a marcat marți această zi, în cadrul Centrului de reabilitare socio-profesională ”Creativ”, prin derularea unor activități la care invitații au putut interacționa cu aceste persoane care sunt speciale. Aceste activități au avut ca scop promovarea unei mai bune înțelegeri a problemelor cu care se confruntă persoanele cu dizabilități și susținerea drepturilor și demnității acestora.
”Ne dorim pentru beneficiarii noștri și cu implicarea directă a acestora, să contribuim la creșterea gradului de sensibilitate față de problemele cu care aceste persoane speciale se confruntă în fața unor bariere și prejudecăți impuse de mediul fizic și social, la integrarea și incluziunea acestora în acord cu misiunea pe care noi ca furnizor de servicii sociale o avem.”, a declarat Oana Pârvulescu, director general DAS Arad.
Direcția de Asistență Socială Arad transmite tuturor celor care sărbătoresc Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități multă sănătate și liniște sufletească.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)