Ziua Internațională a Jazz-ului debutează astăzi la Arad!





Așa cum v-a informat specialarad.ro acum două săptămâni, în premieră, Aradul este anul acesta pe harta internațională a Jazz-ului printr-un eveniment dedicat megafestivalului ce se organizează concomitent pe tot mapamondul: International Jazz Day. De curând, organizatorii arădeni, Molnar Events, Primăria Municipiului Arad, Centrul Județean de Voluntariat Arad, Ared și Asociația Restart Arad au anunțat un program mult mai diversificat, două zile de festival – cu câteva concerte de „încălzire” – și mai multe locații: Club Nerv, platoul din fața Primăriei, dar și în câteva localuri din județ.
Astfel, cu cinci zile înainte de evenimentul oficial, adică astăzi, 25 aprilie, de la ora 21:30, la Club Nerv va concerta artistul de jazz-fusion Florin Ștefan (liră și nai), readucând la actualitate note din muzica sacră. Alături de Florin Ștefan, sunt invitați muzicieni profesioniști din viața culturală a Transilvaniei, cunoscuți atât în țară cât și peste hotare: Csaba Cserey – tobe și percuție, Aladar Renato Pusztai – vioară, Jozsef Hollandus – chitară bass, contrabas și Nicu Barna – keyboard și sunet. Stilurile muzicale abordate variază de la muzica din folclorul tracilor, oriental și asiatic, toate îmbinate într-o manieră de Chill Out Jazz. Concertul conține două părți muzicale, cu video proiecție.
După „încălzire”… Ziua Internațională a Jazz-ului, OFICIAL, în Arad!
30 Aprilie, Ziua Internațională a Jazz-ului, se va sărbători încă de la primele ore ale zilei în mai multe localuri partenere din municipiul Arad și Chișineu-Criș. Aceste localuri vor difuza toată ziua radio “Iubesc Aradul”, care a pregătit un playlist muzical de jazz mainstream, pentru a familiariza fiecare persoană interesată de acest stil. De la ora 13.00, localurile partenere vor difuza, via youtube, concertul de gală din Osaka (Japonia), oraș ales să găzduiască la nivel mondial Ziua Internațională a Jazzului.
De la ora 19.00, Platoul din fața Primăriei Municipiului Arad va găzdui spectacolul de gală din Arad, prin care organizatorii au decis promovarea valorilor locale și nu numai. Astfel, pe scena dedicată Zilei Internaționale a Jazz-ului Arad 2014, spectacolul va fi deschis de duo-ul timișorean “Eclectic Version” cu Vera Ciocan (voce) și Ionuț Dorobanțu (chitară).
Spectacolul se va încheia cu un recital inedit al trupei arădene „Mario & The Teachers”, trupă înființată în toamna anului 2010, la inițiativa percuționistului Mario Florescu, alături de pianistul Radu Rotaru.
International Jazz Day este un eveniment anual pe 30 aprilie organizat de UNESCO pentru a sărbători virtuozitatea jazz-ului ca o unealtă educațională și o forță pentru pace, dialog și cooperare între oameni. Anul acesta, epicentrul festivalului este la Osaka, Japonia, unde vor performa pianiști notorii precum Herbie Hancock, Toshiko Akiyoshi, Kris Bowers, John Beasley sau Makoto Ozone; vocaliștii Dee Dee Bridgewater, Jonathan Butler sau Roberta Gambarini; trompetiștii Theo Croker, Roy Hargrove, Claudio Roditi și Terumasa Hino; saxofoniștii Kenny Garrett, Courtney Pine și Troy Roberts; chitariștii Chris Thomas King, Earl Klugh sau John Scofield și mulți alții.
Comentariile portalului
Pe google maps distanta in linie dreapta de la coltul cu Corneliu Coposu cu Horia este de aproximativ 1 km. Dacă lucrează până la 31 octombrie au un progres de aprox ~6,13 (...)
Va multumesc ca ne atrageti atentia. Chiar va rog sa o faceti de cate ori aveti ceva de reclamat.
Săracii găinar. Cu ăștia mai îmbogățesc palmaresul miliția. Alte nume grele anchetate stau pe margine și rad de performantele justițiarilor.