Se împlinesc 20 de ani de la ziua în care naționala României a atins cea mai mare performanță din istorie. Hagi și compania băteau Argentina, fără Maradona – suspendat pentru consum de cocaină, și „tricolorii” generalului Iordănescu accedeau în „sferturile” Mondialului american.

Ilie Dumitrescu – de două ori – și Hagi au fost cei care au marcat cele trei goluri cu care am depășit Argentina – scor 3-2, „pumele” fiind la acel moment vicecampionii lumii și campioni mondiali cu opt ani înainte. A fost un joc incredibil, cel mai frumos de la acel Mondial, la concurență cu Brazilia – Olanda, tot 3-2.

Nu ne-au uitat nici englezii. Publicaţia britanică „The Guardian„ a alcătuit un clasament al celor mai frumoase contraatacuri din istoria fotbalului. Primul pe listă este cel în urma căruia Gheorghe Hagi avea să marcheze golul de 3-1 împotriva Argentinei, în acel 3 iulie din 1994, în optimile de finală ale Mondialului.

Ce scrie The Guardian?

„Pentru majoritatea echipelor, contraatacul este privit ca un bonus. Dacă se iveşte din natura lucrurilor, bine, dacă nu, nu-i nimic. Cu toate acestea, sunt câteva echipe atât de îndoctrinate de jocul pe contraatac, încât le caută la fiecare fază şi se concentrează total când apar şi trebuie să le execute. Dacă echipele bune utlizează perfect fazele fixe de care dispun, echipele mari se folosesc la maxim de fazele fixe ale adversarului. Reuşita magnific de clasică a României din 1994 cu siguranţă se încadrează în a doua categorie. E numai logic să consideri că dacă îţi bazezi jocul pe contraatac, atunci trebuie să ai mulţi mijlocaşi, astfel facilitând desfăşurarea spre terenul advers. În meciul epic contra Argentinei, România a fost lipsită de Florin Răducioiu, suspendat, şi a făcut prima mare demonstraţie a aşezării 4-6-0, despre care s-a vorbit atât în ultimii ani. Al treilea gol marcat de români a fost o demonstraţie imaculată a unei echipe care a realizat perfect potenţialul acelui moment. Imediat ce Jose Basualdo alunecă pe minge după un corner al Argentinei, România pare o echipă ce are un termen limită de 10 secunde pentru a înscrie. Ilie Dumitrescu atacă chiar pe centrul terenului, cu Tibor Selymes alergând deliberat curbat spre stânga astfel atrăgând apărarea în această direcţie. Dumitrescu îl foloseşte pe Selymes tocmai prin faptul că nu-l joacă, în schimb făcând o pauză, în care îşi roteşte piciorul înainte-înapoi, aşteptându-l pe Hagi să apară pe dreapta şi, mai important, aşteptându-l pe fundaşul de acoperire să alerge mai departe de linia pasei pe care vrea să o realizeze. Inevitabil, Hagi vine şi găseşte pasa splendid coordonată a lui Ilie Dumitrescu, pentru a catapulta-o cu o exactitate delicioasă în plasa porţii argentiniene. A fost cu dreptul, piciorul său mai slab. Pe cât de genial a fost golul – mai ales pauza lui Ilie Dumitrescu, care este versiunea mai „bărbătească” a celei reuşite de Pele în 1970 la celebrul gol al lui Carlos Alberto – multe echipe excelente ar fi reuşit să atingă nivelul acesta de excelenţă tehnică. Dar sunt puţine acelea care ar fi realizat că au această oportunitate când ea s-a ivit”, este traducerea materialului de pe The Guardian.