Ziua Aradului la Pécs, în data de 19 septembrie





Strânsa colaborare dintre orașele Arad și Pécs continuă în mod tradițional cu celebrarea orașului nostru în municipiul maghiar în data de 19 septembrie 2024, anunță Primăria Municipiului Arad.
„Ziua Aradului la Pécs” este organizată an de an în baza Acordului de înfrățire dintre cele două municipii. Programul zilei dedicate orașului nostru va debuta cu o expoziție a Asociației Foto Club Arad, reprezentată de Mircea O. Boran (președinte), Radu Bulzan, Călin Creștin, Ovidiu Filip, Octavian Iolu și Brighita Niță. Vernisajul va avea loc la Casa Comunităților Civile din Pécs, la ora locală 17:30. Tot în cadrul programului dedicat zilei orașului de pe Mureș la Pécs, începând cu ora 19.00, pe scena din P-ța Széchenyi, va concerta trupa arădeană de muzică medievală Lupus Dacus.
Delegația arădeană va fi condusă de consilierul local Naaji Antoanela.
La rândul său, Municipiul Pécs a fost sărbătorit în cadrul Zilelor Aradului – „Ziua Orașului Pécs la Arad” – în data de 23 august cu o expoziție foto la Sala Clio și un concert folcloric de mare succes în Parcul Sf. Maria.
Comentariile portalului
RomaniaFilm iar deraiezi. Nu am susținut niciun plăvan și niciun covrigar. Spre deosebire de tine , care ești un fanatic susținător al tripletei Piticul Diliu-Golanul-Javrila Nu (...)
Doar pare. Puteți fi ceva mai precis? Ce "cstastrofă care urmează" susțin eu? Cât despre presupunerea dvs. potrivit căreia aș vrea să "mă dau bine" pe (...)
Violenta verbala nu e cu mult sub cea fizica si faptul ca jigniti 100% din cei 47% de votanti non-Nicusor spune si asta multe d-le Marginean, recte "Să se uite cine sunt (...)