Zilele comunei Vladimirescu – a noua ediție, cea mai reușită!





Mii de cetățeni din Vladimirescu, Horia, Cicir și Mândruloc s-au strâns sâmbătă și duminică, pe străzile comunei și în incinta stadionului din prima localitate, în calitate de participanți sau spectatori, pentru a sărbători Zilele comunei.
Despre desfășurarea de „forțe” n-ar fi de spus mai nimic, poate doar că această a noua ediția a fost și este (și în aceste clipe, duminică) mai bine organizată decât cele precedente, cum dealtfel este și normal.
Totul a început sâmbătă în jurul orei 14,oo,
cu parada portului popular la care au participat sute de dansatori din ansambluri folclorice: „Lioara” din Buteni, „Zestrea” din Șagu, „Horiana” din Horia, „Florile Mureșului Junior” din Vladimirescu, Ansamblul German, Ansamblul Bulgar, Ansamblul românesc din Vinga, „Busuiocul” din Sântana, Ansamblul din Apateu, „Crăișorii Moților” din Tisa Nouă și, surpriză!, Ansamblul „Prachenacek” din Cehia.
Ulterior, toți cei amintiți mai sus au susținut spectacole pe scena amplasată în incinta stadionului din Vladimirescu, iar seara, cel puțin 2000 de locuitori, au aplaudat trupa de cabaret Feeria, spectacolul Andreei Bălan și pe „Deepside Deejays”.
În cursul zilei de azi (duminică)
scena comunei a fost acaparată de cântăreți și formații de muzică populară, printre aceștia amintindu-i pe Nicolae Furdui Iancu (ora 21,00), Ansamblul Rapsodia cu invitații Ovidiu Homorodean, Gheorghe Turda, Tinu Vereșezan și Petre Dragoș (ora 22,00).
Comentariile portalului
Înțeleg nevoia de schimbare, dar nu cu orice preț. Cu ce să schimbi? Cu niste grobieni violenți verbal și fizic, măcinați de idei conspirationiste? Uitati-va la (...)
@Ana, stai puțin . Și până stai învață lista cu denumiri🤣 Constructorul CSS Arad 1988-1992 Constar „U” Arad 1992-1993 Baschet Club Arad 1993-1995 BC ICIM Arad 1995-2006 Baschet ICIM (...)
Pai stai putin. Peste tot apare cu FCC UAV! Google, FB, Insta...cum de?