Se pare că trăim perioada reluărilor, a revenirilor în presă.

Colegul Lucian Danilă remarca trist, după euforia de la Arad Open Air, starea jalnică a kilometrului zero, cu jardinierele de plastic spălăcit și plantele uscate din ele.

Revenim si noi asupra stărilor cotidiene din noua gară din Arad, stări pe care le-am atins doar în trecere cu ocazia comentariului despre disputele din jurul noului automotor pus pe șine de Astra Vagoane Călători.

În momentul în care, după ani de munci sisifice, s-a inaugurat gara modernizată a Aradului, euforia a fost de nedescris, toată elita politică și nu numai omagiind realizarea, trecând ușor, mult prea ușor, peste hibele evidente ale concepției.

Facebookul era plin de laude și felicitări, până și timisorenii recunoscând că le-am luat fața, având cea mai modernă gară din România. În această avalanșă de euforie s-a trecut foarte repede peste elementele care anunțau începutul sfârșitului.

Era evident că se putea și altfel.

Mai atent la caracterul construcției originale și la detalii, eventual cu o renovare care să scoată în evidență, pe lângă dotările de ultima oră, elementele tradiționale ale ansamblului.

Primăria a început să se laude cu noua realizare de parcă ar fi avut ceva de a face cu ea și de atunci încoace nu scapă o ocazie să se laude, uitând că investiția nu a fost a orașului, ci a căilor ferate, încadrându-se în cooperarea europeană cu scopul de a moderniza rețeau ferată a bătrânului continent, mai ales în est, pe Coridorul IV Pan-European (Nurnberg la Constanța), acolo unde trenurile circulă încă cu viteza melcului, având nu de puține ori întârzieri de parcă ne-am afla tot timpul în război sau în ochiul furtunii.

Și într-un fel ne aflăm, ne luptăm eroic în continuare cu demagogia și minciuna, cu delăsarea și corupția celor pe care, mai nou, îi alegem să ne conducă nesiliți de nimeni, dar marcați, din câte se pare, de propria noastră corupție.

Numai așa devine posibil ca, după nici doi ani de la inaugurare, modernizarea să scârțâie din toate încheieturile și nu la figurat, ci la propriu, așa cum vă puteți convinge și Dumneavoastră, vizionând scurtul material video de la sfârșit.

Scara centrală care tronează în mijlocul holului, gândit spectaculos de proiectanții de la început, nu mai funcționează de săptămâni bune, obligând călătorii mai întreprizi să treacă la mersul caprei cu bagajele în mână dacă vor s-o folosească totuși.

Nici cele patru sau cinci lifturi care servesc pentru mișcarea dintre parter și holul-sală de așteptare peste linii – de fapt principalul element al modernizării – nu funcționează tot timpul, nemaivorbind de faptul – probabil record mondial – că se mai blocează  pe parcurs, adică în acele zece secunde în care fac drumul de la parter la etaj sau invers.

Faptul că cele trei scări rulante care te duc pe peroane functionează încă se datorează, mai mult ca sigur, doar statisticii, fiind evident că solicitarea scării centrale se împarte în cazul lor la trei, defectarea lor fiind doar o chestiune de timp.

În cea mai deplorabilă stare se află cea care face transportul călătorilor spre peroanele 2 și 3, cele mai solicitate, având în vedere că majoritatea internaționalelor intră pe aceste linii, mizeria lor fiind depășită doar de scârțâitul care tinde se devină o emblemă sonoră a modernizărilor arădene.

Și da: scările n-au fost făcute la Astra sau la ceva întreprindere românească, sunt Schindler, brandul mondial numărul unu în domeniu, altfel spus: nu contează cât de bine te-au făcut elvețienii, aici la noi cânți și mai ales scârțâi după regulile noastre.

Dar să nu credeți că ne-am îndreaptat atenția doar către scările rulante și către lifturi, căci degradarea „celei mai moderne gări din țară” e la tot pasul, la nici doi ani de la inaugurarea lucrărilor.

Ușile ce „leagă” peronul 1 de sala de așteptare te îndeamnă, cu „căldură”, alături de caloriferele vandalizate, de lipsa gresiei și de igrasie, la frig.

Iar arta… noi iubim arta, dar atunci când e la locul ei, nu pe scaune. Bine, ce-i drept, nu-i nici ușor să vezi mâzgălelile de pe spătarele scaunelor, cu atâtea neoane defecte.

Nici în noua sală de așteptare, cea care trece pe deasupra liniilor și peroanelor, nu te simți tocmai în siguranță. Poți, în orice moment, să te trezești că-ți cade în cap o bucată de tencuială sau o bucată din tavanul fals.

Una peste alta, cea mai modernă gară din țară arată deplorabil, dacă ținem cont de timpul relativ scurt care s-a scurs de la finalizarea lucrărilor de modernizare și până astăzi. Iar la imaginea asta au contribuit atât călătorii (o parte dintre aceștia), cât și autoritățile în administrarea cărora se află. Dar vă lăsăm și pe dumneavoastră să vă dați cu părerea, după ce vizionați materialele foto-video atașate în continuare.