Zeci de saci menajeri aruncați pe marginea drumului între Pâncota și Sântana | Foto





Răsfirat, pe întreaga distanță dintre localitățile Pâncota și Caporal Alexa, dar și între Caporal Alexa și Sântana, un peisaj dezolant i-a întâmpinat astăzi, 4 mai, pe cei care au trecut prin zonă: aproximativ 50 de saci menajeri sunt abandonați pe marginea drumului.
Coincidența face ca acești saci să fie aruncați (sau scăpați și abandonați) în ziua alegerilor prezidențiale, însă nu e vorba de saci care ar conține buletine de vot, așa cum ar presupune unii. Mai mulți dintre saci s-au rupt, iar conținutul lor este astfel vizibil – sticle, PET-uri, borcane sau haine uzate. Într-un sac a fost înghesuită chiar o pătură dublă în volum decât sacul din plastic, iar între alți doi saci se găsește și un cauciuc de la o roată de mașină.
Fotografiile ne-au fost trimise de un cititor, care a dorit să atragă atenția autorităților și opiniei publice asupra acestei sfidări flagrante a normelor de mediu și a bunului simț.
Comentariile portalului
Bravo domnilor politisti si procurori! Mai multe astfel de actiuni ar fi binevenite!
Totusi oare nu e clar ca refuzul acela fe a recepționa e o vrajeala?? Binart nu poate recepționa ca ar întra la pușcărie. Deci nu e (...)
Soluția ideală ar devierea Mureșului ca să nu treacă pe sub pod! Deci, în cazul unei binecuvântate prăbușiri, nu vor fi victime...piscicole!