Zece noi puncte de trecere a frontierei spre Ungaria din acest weekend
Zece puncte de trecere a frontierei la graniţa cu Ungaria vor fi deschise în weekendul 18 – 19 februarie, transmite Mediafax.
Potrivit sursei citate, măsura face parte din programul de traversare a frontierei româno-ungare pe legături rutiere transfrontaliere, construite cu finanţare europeană. Acestea se află pe raza judeţelor Arad, Bihor şi Satu Mare.
„Autorităţile centrale împreună cu autorităţile locale au stabilit un program intensificat de traversare a frontierei româno-ungare pe zece legături rutiere transfrontaliere, construite cu finanţare europeană, alocată în cadrul Programului de cooperare transfrontalieră HU-RO 2007-2013. Măsura vizează asigurarea folosirii acestor legături transfrontaliere cât mai amplu posibil în limitele permise de cadrul juridic aplicabil, inclusiv Acordul între Guvernul României şi Guvernul Ungariei privind legăturile rutiere peste frontiera de stat româno-ungară, până la aderarea României la spaţiul Schengen, când trecerea peste frontieră pe aceste legături transfrontaliere va avea un regim permanent. În urma consultării dintre autorităţile române şi ungare în domeniul controlului la frontieră s-a decis punerea în aplicare a acestei măsuri începând cu weekendul 18-19 februarie” (Mediafax).
Nădlac – Csanadpalota, Peleş – Zajta, Bercu – Garbolc, Horea – Omboly, Variaşu Mic – Dombegyhaza, Grăniceri –Elek, Cheresig – Körösnagyharsány, Iarmata Neagră – Dénesmajor, Roşiori – Pocsaj, Voivozi – Bagamer sunt cele 10 puncte de frontieră.
Începând de sâmbătă, 18 februarie 2017, punctele de trecere Nădlac – Csanádpalota, Variașu Mic – Dombegyház, Grăniceri – Elek și Iermata Neagră – Dénesmajor vor fi deschise câte o zi pe week-end după cum urmează:
Nădlac – Csanádpalota: duminica între orele 8 și 16
Variașu Mic – Dombegyház: sâmbăta între orele 9 și 17
Grăniceri – Elek: sâmbăta între orele 9 și 17
Iermata Neagră – Dénesmajor: sâmbăta între orele 10 și 19
Comentariile portalului
Pe BIBI îl resuscitează cei 6 consilieri pe care-i are... Votantii,puterea adevărată a societății,nu au iesit la vot,dezamagiti fiind de figurile politice si nivelul intelectual scazut (...)
Daca COLDEA se evaporă,vor dispărea protejatii? Stim cu totii de ce a câstigat măruntul Bibart precedentele alegeri...Cionca nu a avut replică la telefonul primit de (...)
Este o abreviere de la „parțial”