marþi, 14 mai, 2024

Special Arad Logo

    Zece meciuri ciudate și nici o victorie… Și-au bătut joc de avantaj: Rapid – UTA 1-1

    de Lucian Dănilă | 29 ianuarie 2022, 10:37 PM | Sport

    1

    O remiză pe terenul Rapidului ar putea fi considerat un rezultat bun, dar nu în condițiile în care l-a obținut UTA în această seară. Gruparea arădeană și-a transformat avantajul în dezavantaj, iar asta a costat-o victoria de pe Arena Națională, o victorie așteptată de zece etape, de trei luni și patru zile…

    UTA a avut avantaj de un gol pe tabelă, dar și un alt mare avantaj, cel al omului în plus, în a doua repriză a meciului. Acel om în plus, însă, s-a transformat într-un dezavantaj, Rapid părând a fi în superioritate numerică în a doua parte, fiind mult mai determinată decât jucătorii echipei arădene.

    Prima repriză a fost una în care forțele au fost împărțite. Rapid a dominat în primele 20 de minute, și-a creat câteva ocazii la poarta lui Iacob, iar acestea au venit mai ales pe zonă centrală acolo unde Benga și Dima, deși câștigă multe dueluri unu la unu, au arătat de multe ori că nu formează un cuplu omogen. Bălan a câștigat un duel la cap cu Dima și a ratat o ocazie imensă în minutul 12 după o centrare a lui Junior Morais.

    Gyuszi Balint a contat din start pe Cardoso, dar jucătorul sosit în această iarnă la UTA a ieșit accidentat în minutul 17. Stahl a avut două acțiuni foarte bune în minutele 28 și 29, după care UTA a preluat controlul jocului. Batha, care a făcut o partidă care ne-a adus aminte de jocurile sale din startul campionatului, a avut un șut din voleu prins ușor de Moldovan, după care Vorobjovas a șutat de la 20 de metri, dar mingea a fost deviată de Albu în corner.

    După o mare ratare din fața porții a lui Sefer, în minutul 37, a venit acel minut 40 care a adus pe UTA în avantaj. Batha s-a înălțat excelent la un corner executat de Roger, a trimis cu capul spre poartă, Junior Morais a respins cu mâna de după linia porții dar la semnalizarea asistentului, centralul Petrescu a acordat penalty și eliminarea lui Morais. Au urmat trei minute de întrerupere după ce galeria Rapidului a aruncat petarde în teren. Ubbink a luat mingea și a executat foarte slab, Moldovan a respins dar același asistent Tunyogi a ridicat steagul pentru că portarul rapidist nu a stat pe linia porții. Tot Ubbink a luat mingea și de data aceasta a șutat foarte puternic pe mijlocul porții și UTA avea avantaj atât pe tabelă, cât și numeric: 0-1.

    După două minute, Miculescu face o cursă extraordinară printre trei fundași rapidiști, dar șutul său s-a dus mult în afară. Rapidul, după ce l-a pierdut pe Morais, l-a pierdut și pe Crepulja, accidentat.

    Miță Iosif, antrenorul Rapidului, a scos un atacant, pe Bălan, și l-a trimis pe Goge în teren. De asemenea, Dragos Grigore i-a luat locul accidentatului Crepulja. Balint a mutat și el cu Dangubic în locul inexistentului Leukzemis. În minutul 50, Miculescu a trimis un șut senzațional din apropierea liniei de margine, dar Moldovan a respins de la încheietura barelor.

    După zece minute a urmat o ratare impardonabilă a lui Roger, atunci când brazilianul a scăpat singur cu portarul Moldovan dar a trimis foarte încet pe lângă acesta și fundașii Rapidului au reușit să respingă. A fost un moment crucial al partidei, unul care putea fi decisiv în economia jocului.

    Radu Petrescu a privat UTA de încă un penalty după ce Albu l-a călcat pe Batha în careu și a lăsat jocul să continue.

    După minutul 60, Rapidul a pus tot mai multă presiune pe careul grupării arădene. În minutul 71 Marzuk a ratat o ocazie foarte mare, atunci când lovitura sa de cap a trecut pe lângă poarta lui Iacob, centrarea venind de la Albu. Peste doar un minut, Kayt, singur la 20 de metri de poartă pe poziție centrală, a șutat peste poartă. UTA nu a avut reacție la aceste momente bune ale giuleștenilor și după cinci minute, în minutul 76, centrarea lui Kayt l-a găsit singur în fața porții pe Marzuk și de data aceasta marocanul nu a mai ratat: 1-1. Benga a fost un simplu spectator la această fază în timp ce Dima a ieșit în întâmpinarea lui Kayt în condițiile în care Shlyakov nu era în zonă…

    UTA mai avea un sfert de oră să marcheze golul primei victorii după zece etape, dar până la final nu și-a mai creat nici o ocazie deși Balint l-a aruncat în luptă și pe masivul Ongaro.

    Un punct mic, după o repriză secundă în care UTA a arătat ca o echipă mică. UTA a mai căzut un loc în clasament fiind depășită chiar de Sepsi, viitoarea adversară a arădenilor. O evoluție bună în prima parte stricată de o atitudine nedemnă de un club cu o asemenea istorie în partea secundă.

    Au fost zece meciuri ciudate, zece meciuri în care UTA și-a dominat majoritatea adversarilor întâlniți, și-a creat ocazii uriașe, astăzi chiar a deschis scorul și a avut avantaj numeri pe teren, dar cu toate acestea, nici o victorie. Și au trecut mai bine de trei luni…

    Rapid – UTA Arad 1-1 (0-1)

    Marzuk 76 / Ubbink 44-11m

    Rapid: Horațiu Moldovan – Onea, Săpunaru, Albu (86 Romario Moise), Junior Morais (eliminat 40) – Sefer (64 Rareș Ilie), Crepulja (46 Dragoș Grigore), Kait, Stahl (64 Alex Ioniță) – Marzouk – Adrian Bălan (46 Goge).

    Pe bancă: Drăghia – Perez Acuna, D. Grigore, Pănoiu, R. Ilie, Alami, R. Moise, Al. Ioniță II.

    Antrenor: Mihai Iosif

    UTA: Florin Iacob – Vukcevic, Benga, Dima, Shlyakov – Batha (84 Ongaro), Vorobjovas – Miculescu, Ubbink, Cardoso (17 Roger) – Laukzemis (46 Dangubic).

    Pe bancă: Balauru – Medjimorec, Erico, Baravykas, Isac, Roger jr. Dangubic, Mercioiu, Ongaro.

    Antrenor: Gyuszi Balint

    Arbitri: Radu Petrescu (București) – Daniel Mitruţi (Craiova) şi Ferencz Tunyogi (Zalău).

    Rezervă: Andrei Moroiță (Ploiești)

    Observator FRF: Eduard Dumitrescu (Pitești)

    Observator LPF: Paul Cazan (București)

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Scrie un comentariu

    3 + 9 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.