Wow, ce show! Campioni mondiali pe parchetul Polivalentei. Dar cei mici, superbi și ei (Foto)
Nouă ani, nouă ediții, și o nouă seară minunată la Cupa Ballroom Dance Arad, concurs national de dans sportive. Parcă în acest an Polivalenta arădeană nu a mai fost atât de plină ca și la edițiile anterioare, dar ceea ce am văzut a fost, așa cum am arătat și în titlu, „wow”, ca să folosesc un termen preluat din limbajul social-media.
Ce a fost atât de „wow”? Păi a cam fost… Când ați avut ocazia ultima oară să vedeți dansând doi campioni mondiali? Mike și Andra, adică Alexandru Miculescu și Andra Păcurar, sunt campioni mondiali la dansuri latino, categoria Under 21. El și-a adus la Arad toate mișcările, iar ea îți fură ochii din prima, pe nerăsuflate, iar când mai și dansează rămâi acolo, în filmul lor. Chiar a fost de excepție show-ul celor doi și chiar nu ne-a mai mirat nimic din ceea ce ne-a spus prezentatorul evenimentului despre ei.
Cei mici, dar și cei puțin mai mari, juniorii, au dat și ei tot ce au putut și spectacolul a fost asigurat. Samba, Cha-Cha și alte dansuri care au făcut deliciul publicului, dar cei mai emoționați chiar nu erau copiii. Erau, ați ghicit, părinții lor…
Superbe aceste spectacole, superb acest sport, superbi acești copii care pe lângă că învață de mici spiritul de competiție, învață ceva cu care mereu în această viață vor atrage privirile tuturor la orice eveniment va implica și dansul.
Iar ca să facem și puțină istorie, să vorbim despre două dintre stilurile latino.
Cha-cha-cha este un tip de dans latino-american care își are originile în Cuba. A fost inventat de compozitorul și violonistul cubanez Enrique Jorrín (1926 – 1987) în 1953. Are o răspândire largă în Caraibe, dar și în zonele din SUA unde predomină cei veniți din Caraibe. Stilurile de Cha-cha-cha pot fi diferite după mai multe criterii, în funcție de locul unde se dansează.
Samba este un dans brazilian și un gen muzical original din Bahia care are rădăcini braziliene (Rio de Janeiro) și africane prin intermediul comerțului cu sclavi din Africa occidentală și al tradițiilor religioase africane. A devenit un simbol mondial al Braziliei și al carnavalului brazilian. Considerat una dintre cele mai populare expresii culturale braziliene, samba a devenit o icoană a identității naționale din Brazilia.[1][2][3] Samba de Roda (dansul în cerc) din Bahia, care a devenit un Patrimoniu al Umanității UNESCO în 2005, reprezintă principala rădăcină a sambei carioca, care este cântată și dansată în Rio de Janeiro.
Comentariile portalului
„Perfecțiunea este pe toate drumurile însă nu se poate afirma pentru că dă cu oiștea-n gard când trebuie să se exprime”. Am să vă trimit un desen (...)
Rareș Bogdan o invenție a lui Iohannis. Și desigur o ratare! Marele politician.. Nu ai ce să îi ceri... Păcălici zarzavagiu, un papagal frumos colorat cu Rolex (...)
Normal ca după alegeri să vadă lumea că "muncești!" De 40 de ani au aceeași tactică... Și noi picăm în plasa ca proștii! E mare putreziciune într-o (...)