sâmbãtã, 27 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Workshop pe tehnici de predare a limbii engleze în clase cu abilități mixte, la UVVG

    de Special Arad | 13 martie 2024, 10:12 AM | Educaţie

    0

    Comunicat. Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad în colaborare cu British Council și Cambridge University Press and Assesment și Inspectoratul Școlar Județean au organizat un workshop destinat cadrelor didactice de la nivelul județului precum și studenților, interesați de tehnici de predare a limbii engleze.

    „Este un eveniment adresat profesorilor interesați să își îmbunătățească cunoștințele de predare și totodată, să știe cum să abordeze noutățile din ziua de astăzi și cum să abordeze o sală de elevi sau studenți cu abilități multiple de învățare. Este o întâlnire fizică care ne bucură, într-o perioadă în care suntem obișnuiți cu mediul online, sau mediul hibrid, reușind să ducem colegii la activități, față în față. Pentru noi, ca universitate, este o onoare să avem alături de noi Cambridge University Press and Assessment si Consiliul Britanic. Sperăm ca acesta să fie doar începutul unei colaborări în această direcție de creștere a nivelului tehnicilor de predare în școli și în universitate. Mulțumim doamnei rector, prof. univ. dr. Coralia Adina Cotoraci, pentru tot sprijinul acordat în susținerea concretizării acestei colaborări”, a declarat lector Laura Rebeca Stiegelbauer.

    „Am organizat două workshop-uri în care încercăm să avem niște activități practice pe care profesorii să le poată aplica la clasă pe categorii de abilități mixte, de la nivelul A 2, până la C1. Este important să sprijinim profesorii pentru că în modul acesta, sprijinim și educația și societatea, în general. Mulțumim Universității de Vest „Vasile Goldiș” și Inspectoratului Școlar Județean pentru suportul acordat”, a conchis Alexandra Râlea, manager pe România a British Council Business.

    Mesajul rectorului Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad a fost transmis profesorilor prezenți la eveniment de către prof. univ. dr. Cristian Bențe, prorector al UVVG.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    5 + 9 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.