Weekend cu scandaluri în familie și violențe

A fost un weekend cu scandaluri în familie, încălcarea ordinului de protecție, bătăi, amenințări și dosare penale.
Primul pe lista polițiștilor a fost un bărbat de 37 de ani, din Bocsig. Acesta a fost reținut de oamenii legii deoarece a încălcat ordinul de protecție emis pe numele său, prin care i se interzicea să se apropie de locuința soției la o distanță mai mică decât cea prevăzută în act. Mai mult de atât, bărbatul și-a amenințat soția cu bătaia.
„Polițiștii Secției 5 Rurală Ineu cercetează un bărbat de 37 de ani, din Bocsig, care, la data de 15 iulie, ar fi încălcat ordinul de protecție emis pe numele său, prin aceea că s-ar fi apropiat de locuința soției la o distanță mai mică decât cea prevăzută în ordinul de protecție și ar fi amenințat-o cu acte de violență. În baza probatoriului administrat, cel în cauză a fost reținut pentru 24 de ore, cercetările fiind continuate într-un dosar penal întocmit pentru încălcarea ordinului de protecție și amenințare”, au declarat reprezentanții IPJ Arad.
Un alt bărbat, de data aceasta din Craiva, a fost reținut de polițiști pentru că a agresat fizic o persoană de sex masculin, în acest caz fiind întocmit și dosar penal. Potrivit reprezentanților IPJ Arad „polițiștii Secției 6 Beliu cercetează un bărbat de 52 de ani, din Craiva, care, la data de 16 iulie, ar fi agresat fizic un alt bărbat. În baza probatoriului administrat cel în cauză a fost reținut pentru 24 de ore, cercetările fiind continuate într-un dosar penal întocmit pentru lovirea sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice”.
Pentru violență în familie și amenințare este cercetat un bărbat de 34 de ani, din Arad, după ce și-a agresat fizic soția, scandalul în familie având loc pe Aleea Tomis. „La data de 16 iulie, polițiștii Secției 1 Vlaicu au fost sesizați despre un scandal în familie pe Aleea Tomis. Din cercetări a reieșit că un arădean de 34 de ani, pe fondul unui conflict spontan, și-ar fi agresat fizic soția. Pe numele bărbatului a fost emis un ordin de protecție provizoriu, cel în cauză fiind cercetat penal pentru violență în familie și amenințare”, a precizat IPJ Arad.
Comentariile portalului
Nu se poate.... Zic de această întâlnire în virtual după mai bine de jumătate de secol. Dar vă rog eu, nu ne lăsați și comentați î (...)
@E.Nola Ma vad in randurile dvs. pentru ca m-ati vizat in mod direct. Recititi atent articolele, comentariile si faceti analiza pe text. A propos de dezamagire…stiti ce mi-a (...)
Romania e plină de oi rătăcite, fără pic de simț critic. Dacă încerci sa deschizi ochii habotnicilor, riști sa fii supus unui oprobiu fară limite. În (...)