Vremuri noi și tot noi… Vandalii fac legea în centrul Aradului. Frica de nou și aceeași noi (Foto)
„Ceau! Sunt voluntar la strângerea de semnături pentru Oameni noi, iar probabil aseară a fost vandalizat pavilionul”, așa ne-a scris astăzi Viorela Pantiș pe messenger. Câteva cuvinte care spun multe despre societatea în care trăim.
Ce înseamnă oameni noi? Este o campanie prin care se doresc oameni noi în politică. O inițiativă cetățenească de reformă a legislației electorale pentru simplificarea accesului cetățenilor competenți în politică.
Pavilionul este instalat în fața magazinului Ziridava. Frica, se pare, de oaeni noi în politică îi enervează la culme pe unii mai… vechi și singura metodă prin care să sperie sau să intimideze astfel de inițiativa este vandalizarea.
„Noi am mai sesizat Poliția chiar în primele zile după ce a fost montat pavilionul, pentru că cineva încercase să fure stâlpii de aluminiu. Atunci a venit un echipaj sa constate, dar totul s-a stins. Ne poartă de «n» ori pe la secție… Nu învinovățim Poliția, astea sunt procedurile”, spune aceeași Viorela Pantiș, organizatoarea acestei acțiuni.
La vremuri noi, tot noi. Aceeași noi care au vandalizat oglinzile montate în oraș, care au vandalizat băncile din parcuri, coșurile de gunoi din oraș, etc.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)