vineri, 19 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Vrei să fii astronaut? Ce îți poate spune primul român care a fost în spațiu

    de - | 26 iunie 2021, 5:57 PM | Naţional

    0

    255 de români și-au depus candidaturile pentru a deveni astronauți al Agenției Spațiale Europene. În total, la nivel european, s-au înscris peste 22.000 de candidați. Cosmonautul Dumitru Prunariu a explicat la Digi24 ce înseamnă să mergi și spațiu și despre cum te pregătești pentru drum și pentru viața în lipsa gravitației.

    Până la finalul acestei luni va fi făcută o triere inițială în rândul candidaților, iar din iulie încep testele psihologice, primele dintr-o serie lungă de probe.

    Cei șase noi astronauți ai Agenției Spațiale Europene vor fi cunoscuți abia în octombrie anul viitor.

    Dumitru Prunariu spune că, din cei 22.000 de candidați înscriși, doar aproximativ 1.500 vor fi admiși pentru următoarele faze de selecție. Aceștia vor fi chemați la interviu pentru a vedea care este personalitatea loc, ce caracteristici psihice au, după care vor urma alte teste.

    „Cei care vor rămâne în final în competiție vor fi cei mai buni dintre cei mai buni”, a spus Prunariu.

    Întrebat ce recomandări le-ar da candidaților, cosmonautul a spus: „În aceste condiții nu există ponturi”.

    „Ei trebuie să fie ei înșiși, pentru că ei înșiși vor urma pregătirea de specialitate, ei înșiși vor zbura în spațiul cosmic. Degeaba învață „ponturi” acum, pentru că atunci când se vor pregăti și vor zbura în cosmos vor fi doar ei cu ei”, a spus Prunariu.

    „Va conta foarte mult lucrul în echipă, care contează și acum și va conta și în faza de selecție”, a adăugat el.

    Printre astronauții de rezervă se va afla cel puțin unul care are un grad de dizabilitate.

    „Agenția Spațială Europeană s-a gândit să lărgească spectrul de selecție și pentru persoane care dintr-un anumit punct de vedere ar putea fi foarte bune profesional dar au un anumit handicap fizic. Astfel de oameni au posibilitatea să zboare în Cosmos, au posibilitatea să efectueze întreaga pregătire”, a spus Prunariu.

    El a precizat că dintre cei 255 români înscriși în competiție, 8 bărbați și 2 femei au o dizabilitate.

    Sursa: digi24

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    3 + 6 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.