„Vreau să omor pe cineva ca să mă duc la închisoare!”. Echipajul unei ambulanțe, atacat cu maceta
O maşină de la Serviciul de Ambulanţă al Judeţului Bihor a fost atacată, în noaptea de joi spre vineri, de un bărbat înarmat cu o macetă în colonia de romi din comuna Ineu.
Incidentul s-a produs în jurul orei 2.30. „Echipajul a fost solicitat de o femeie care reclama că soţul ei în vârstă de 40 ani are tulburări de comportament. Spărsese toate geamurile casei!”, a declarat managerul Serviciului de Ambulanţă, Gheorghe Pintea.
Ajunsă la adresa indicată în solicitare, maşina Ambulanţei a fost întâmpinată de un bărbat înarmat cu o macetă care striga că vrea să omoare pe cineva.
„Echipajul a fost obligat să se baricadeze pentru că bărbatul alerga în jurul maşinii şi încerca să ajungă la ei, strigând că vrea să omoare pe cineva pentru că vrea să meargă la închisoare”, a mai spus managerul SAJ Bihor.
Echipajul de urgenţă s-a retras din colonie şi a sunat la 112, solicitând intervenţia poliţiştilor împreună cu care s-au întors apoi în colonia de romi.
Atacatorul a fost imobilizat şi transportat la Spitalul de Neuropsihiatrie.
sursa:ebihoreanul.ro
Comentariile portalului
Nu, nu ne-am prins. We are stoopys. V-ați prins?
Un dialog interesant și plin de ănțelesuri: - I am grooth. - M**e PSD! - I am grooth. - M**e PSD! - I am grooth. - M** (...)
1. Gratuitate 100% pe transportul public in intreg orasul! Linii dedicate elevilor. Extinderea transportului public cu tramvaie si autobuze electrice. Integrarea umui flux circular de transport public. Prioritate semaforizata pt transportul public. 2. (...)