Vor să schimbe aspectul Parcului Eminescu
Viceprimarul municipiului Arad, Lazăr Faur, anunță printr-un eveniment creat pe Facebook organizarea unui „atelier de idei și soluții practice”, prin care face apel ONG-urilor și societății civile arădene în general pentru a veni cu sugestii pentru schimbarea aspectului Parcului Eminescu.
În același anunț se arată că partenerii inițiativei sunt Asociația RUBIO ProCopilărie ProViață (cea care a reabilitat și esplanada de pe malul Mureșului), Facultatea de Design a Universității „Aurel Vlaicu” Arad și Colegiul de Arte „Sabin Drăgoi” Arad, iar data în care va avea loc întâlnirea pentru dezbateri asupra modului în care ar trebui să arate parcul este 11 iunie, în intervalul orar 13:00 – 16:00.
„Se așteaptă contribuții din partea specialiștilor, organizațiilor profesionale, ONG, instituțiilor de învățământ din domeniu pentru identificarea celor mai potrivite soluții în vederea regăsirii farmecului și culorii de altădată a acestui loc emblematic al Aradului. Așteptăm planșe, imagini, colaje, machete privitoare la mobilierul urban, iluminatul ambiental, pavaje, amenajări peisagistice, elemente de for public, pregătite sau realizate la fața locului.
Este o inițiativă civică adresată tuturor arădenilor care poartă în suflet spiritul orașului nostru. Toate discuțiile vor fi mediate de specialiștii din cadrul Instituției Arhitectului Șef al municipiului Arad”, anunță viceprimarul Lazăr Faur.
Comentariile portalului
Un gest firesc de normalitate,deoarece siguranta celor din trafic ar trebui sa primeze.Dar in Romania aceste gesturi sunt de capitolul senzatie deoarece civilizatia este la nivel zero.
Falcă nu e bine Cum procedezi acum îmi prag de alegeri ca să lași handicapații amărâți să nu aibă unde parca mă gândesc că o (...)
Mai nemernicilor...voi aveti idee cate persoane cu diverse probleme de sanatate au nevoie de locuri de percare in oras? Pe rationanentul (daca exista) vostru ar trebui luate permisele tuturor (...)