Voi ce faceți când vă certați cu soția? Un italian a plecat la o plimbare… de 450 de kilometri





Un italian a plecat într-o plimbare pentru a se calma, după o ceartă cu soția, și a parcurs peste 450 de kilometri înainte să fie oprit de polițiștii care supravegheau aplicarea măsurilor de carantină în orașul Fano, scrie The Independent.
Bărbatul de 48 de ani a mers pe jos timp de o săptămână după conflictul domestic, iar agenții de poliție l-au găsit pe 1 decembrie mergând pe marginea unui drum național, la ora 2 dimineața.
Locuitor al provinciei Como, în nordul Italiei, bărbatul a reușit să ajungă în Fano, un mic oraș pe coasta adriatică, aflat la o distanță de 450 de kilometri distanță.
La început, polițiștii care l-au oprit pentru încălcarea regulilor de carantină nu au crezut că a venit tocmai din Como, însă după ce i-au verificat numele au aflat că bărbatul fusese dat dispărut de către soția sa cu o săptămână în urmă.
Presa italiană a relatat că bărbatul era obosit, însă părea lucid, și a recunoscut că nu și-a dat seama că a parcurs o distanță atât de mare. El a mai spus că a primit mâncare de la oamenii întâlniți pe drum în călătoria sa, pe durata căreia a mers în medie 65 de kilometri în fiecare zi. „Sunt bine, doar puțin obosit”, a declarat el, potrivit publicației Il Resto del Carlino din Fano.
Soția acestuia, care a venit să-l ridice de la poliție, a confirmat că bărbatul a ieșit din locuință în urmă cu o săptămână, după o ceartă, și nu mai fusese văzut de atunci.
Bărbatul a fost amendat cu 400 de euro pentru că a încălcat măsurile de carantină impuse de statul italian, notează digi24
Comentariile portalului
Dragă Propagandică, Vreau să te informez că eu nu sunt nici candidat, nici doctor în matematici ca să mă las intimidat de un "galerist" ca tine. Asta, ca răspuns (...)
În primul rând, nu am spus că ar fi analfabeți și mai știu eu cum. Apoi, cred că experiența de viață și, poate, bruma de cultură politică (...)
Manipularea continua, doar că s-a predat ștafeta de la un "jurnalist" la alt "jurnalist". * Prin anii 2018 și 2019, când era Dragnea pericolul numărul unu, mai țineți minte cum (...)