Vladimirescu urlă de nervi: „Să vă ia dracu cu curentul vostru”!
Întreaga comună Vladimirescu trece de o bună perioadă prin clipe foarte neplăcute. Zilnic, energia electrică este întreruptă, iar nervii localnicilor au cedat. Compania ENEL, pe lângă că nu vrea sau nu poate să facă față solicitărilor telefonice, nu pare că stăpânește situația.
În ultimii ani, comuna s-a extins, au apărut tot mai multe imobile, noi cartiere, iar capacitatea de furnizare a energiei electrică în localitate a rămas aceeași. Primăria, chiar dacă ar vrea să intervină, să ajute cumva, nu poate, pentru că nu poate investi într-o… companie privată, așa cum este ENEL. Astfel că totul ține de disponibilitatea celor de la ENEL de a investi în infrastructura electrică din comuna Vladimirescu.
Numărul tot mai ridicat de case a adus cu sine și un consum mai mare, iar transformatoarele nu mai fac față. Iar atunci când nu este vorba despre capacitatea ENEL de a asigura energia electrică, apare câte un „Dorel” care taie cablurile…
În tot acest timp, cetățenii din comună urlă la lună pentru faptul că electrocasnicele cedează unul după altul, se strică congelatoare, frigidere, televizoare și nu numai, internetul este și el servit în aceeași farfurie cu energia electrică, deci și el este… porționat, iar oamenii nu mai știu ce să facă și cui să facă sesizări.
„Să vă ia dracu cu curentul vostru! Cine plătește pagubele electrocasnice?”, este una dintre cele mai scrise și mai rostite fraze din ultimele luni în comuna Vladimirescu și deși pare scurtă, conține în ea toți nervii localnicilor.
Comentariile portalului
Trăind în cercul vostru strâmt norocul vă petrece.. ..
Istoria se repetă pentrucă "omul" a uitat să își schimbe locul de muncă. Ulciorul mergând la izvor.....se sparge într-o zi!!
Capacele de canalizare trebuie să fie la nivelul pavajului pt. a se putea iesi gazele. Ce fel de meseriași montează pavelele dacă nu știu să decupeze după un banal (...)