Incendiu uriaș, noaptea trecută, în Vladimirescu. Flăcările au ajuns la peste 15 metri înălțime





Pompierii din Vladimirescu au fost alertați aseară, în jurul orei 23, de un zgomot puternic. La câțiva zeci de metri de sediul ISU/SMURD din comună, flăcările se înălțau la peste 15 metri.
Din păcate, intervenția s-a dovedit a fi destul de grea, în sensul că incendiul se manifesta violent, ca și cum ar fi fost declanșat din mai multe părți. Din informațiile pe care le avem, a ars un garaj, aflat lângă o casă care pare părăsită (proprietarul nici nu a fost la fața locului). În garaj se aflau depozitate cauciucuri, materiale și deșeuri, acestea arzând în totalitate.
Martorii susțin că înainte de declanșarea incendiului, la fața locului, în jurul garajului, deși locul pare părăsit de mult timp, au văzut persoane suspecte.
Citește și: SMURD Vladimirescu a intrat în „acțiune” de vineri (Foto)
Comentariile portalului
Buna seara tuturor!Sunt un om care a avut ocazia sa stea de vorba cu Domnul Bolojan. Impresia a fost un om deosebit, cu picioarele pe pămînt, știind (...)
Eu nu cred că trebuie să ne facem probleme. Din câte știu eu romul la 40 de grade nu e inflamabil.
Ce festival bre? Aici se vorbea de caniculă. Iar ai făcut insolație?