Moment tensionat în Parlamentul European unde lui Traian Băsescu i s-a tăiat microfonul
Un moment tensionat a avut loc în Parlamentul European și l-a avut în centru pe fostul președinte al României, europarlamentarul Traian Băsescu. Acesta a citit o listă a foștilor premieri din Europa, care după finalul mandatului s-au angajat la firme rusești ale apropiaților lui Vladimir Putin. În timp ce citea această listă, președintele de ședință i-a tăiat microfonul lui Traian Băsescu sub pretextul că a depășit timpul alocat.
”Avem o altă mare problemă, problema consolidării lui Putin de către demnitari ai Uniunii Europene. Și aici o să enumăr câțiva premieri ai Uniunii Europene care s-au pus în slujba lui Putin după terminarea mandatelor: Schroder e pe buzele tuturor, Matteo Renzi, fost premier italian, angajat la firmă rusească, Christian Kern, fost cancelar austriac, Francois Fillon, fost premier al Franței, Esko Aho, fost premier finlandez, Paavo Lipponen, fost premier finlandez, Karin Kneissl, fost ministru de externe austriac, Hans Schelling, fost ministru de finanțe austriac, și sigur nu putea să lipsească Dominique Strauss Kahn. Cu astfel de oameni în jurul său și în vârful …(microfonul a fost tăiat)
Șeful de ședință, europarlamentarul Rainer Wieland: Mulțumesc mult, dragă coleg Băsescu. Mulțumesc. Colegul! Colegul! Coleg Traian, păstrați ordinea!
Comentariile portalului
Play-off-ul îl câștigă la anul, poate. Anul asta, decât🥹play-out-ul.
Acest lucru ar trebui sa facă și cei pe care i-ați criticat , dar din păcate acest lucru nu se va întâmpla. Goana după ciolanul de inca 4 ani , (...)
Nu este nimic greșit în a spune, pur și simplu, "Vă cer iertare, am greșit!" Ar fi bine să ne oprim puțin și să recunoaștem față (...)