vineri, 26 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Vlad Botoș, în vizită la Parlamentul European a unor persoane cu dizabilități

    de - | 20 mai 2022, 3:47 PM | Comunicate contra cost

    0

    Am ținut cont de evoluția societății noastre, astfel am încercat ca grupurile de vizitatori pe care le organizez la Bruxelles să fie cât mai variate.

    Acum câteva luni s-a înființat USR Dizabilități din dorința noastră, a mai multor colegi, de a integra în societate toți cetățenii. Sunt pași mulți și trebuie făcuți pe rând, dar este important să fim uniți, să fim primii care acționează pe principiul că fapta contează, nu vorba.

    Facem, nu doar vorbim despre a face!

    M-am prins și eu în lanțul acțiunilor colegilor din grupul USR Dizabilități și am organizat o vizită oficială la Parlamentul European pentru cei interesați de acest subiect, cei implicați în acțiuni concrete.

    Provocările logistice sunt multe și complicate în cazul acestor deplasări, dar împreună le-am făcut față și mă bucur că am reușit să dau ocazia celor interesați să înțeleagă cum funcționează o instituție care este adaptată și incluzivă, cum ar trebui să fie toate instituțiile din România, de la cea mai mică primărie, la Palatul Parlamentului.

    Sper să reușim să ducem aceste modele și în societatea românească, să schimbăm mentalități și să valorificăm potențialul tuturor cetățenilor.

    Consider că toți românii ar trebuie să știe cât mai bine cum funcționează instituțiile europene de aceea am profitat de posibilitatea aceasta pe care o am la îndemână: mai exact cea a europarlamentarilor de a organiza vizite oficiale, invitând până în acest moment în cei 3 ani de mandat la Parlamentul European, la sediul de la Bruxelles, câteva sute de colegi din toate județele noastre sau Diaspora, membri simpli, primari, consilieri locali și județeni, oameni care doresc să se implice în modernizarea României.

    Am depășit toate provocările organizării grupurilor de vizitatori și mă bucur că, împreună cu echipa mea inimoasă & eficientă, am reușit să depășim și provocările ridicate de organizarea unui grup în care sunt și colegi cu nevoi speciale.

    Mulțumesc pentru vizită, mă bucur că putem învăța unii de la alții, dar mai ales să ne vedem față-n față, nu doar în spatele unui monitor.

     


    Comunicatul de față a fost publicat contra cost. Conținutul acestuia reprezintă în mod exclusiv punctul de vedere al partidului / organizației mai sus amintit/e, pentru care Redacția Special Arad nu-și asumă nicio responsabilitate. 

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    9 + 6 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.