duminicã, 28 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Vlad Botoș, europarlamentar USR, despre prețul alimentelor în cadrul dezbaterilor din Parlamentul European (P)

    de - | 1 martie 2024, 9:58 AM | Comunicate contra cost

    0

    Vlad Botoș, europarlamentar USR, a participat săptămâna aceasta, la dezbaterea care a avut loc în plenul Parlamentului European cu privire la creșterea alarmantă a prețurilor la alimente.

    Vlad Botoș a atras atenția că este nevoie de o reformă structurală în agricultură, în modul de desfacere a produselor și trebuie să menționăm că acesta a susținut strategia unor lanțuri scurte de comercializare promovate prin Strategia De la Fermă la Furculiță prin care se încearcă să fie cât mai puțini comercianți între producător și consumator.

    Vlad Botoș a insistat că deși regulile de politețe și bună-creștere trebuie respectate în dezbaterile politice, este nevoie totuși de un ton ferm pentru a sublinia importanță și gravitatea acestei dezbateri.

    „Vorbim despre o uniune economică, dar și despre o uniune socială, însă vedem cum mulți oameni nu-și mai permit sau nu și-au permis niciodată alimente sănătoase, hrană variată în așa fel încât să-și asigure aportul necesar pentru o viață sănătoasă.
    Este clar că ceva nu funcționează. Produsele alimentare sănătoase la prețuri accesibile trebuie să fie normalitatea, nu un lux pe care și-l pot permite doar unii.

    Dacă inflația poate să afecteze alte domenii, este important să ne asigurăm că alimentele de bază nu devin inaccesibile pentru cetățenii Uniunii Europene, pentru fiecare dintre ei pentru că o populație bolnavă înseamnă o uniune slăbită dincolo de nivelul de siguranță.
    Avem nevoie de politici agricole solide, care să asigure atât locurile de muncă ale agricultorilor cât și accesul cetățenilor la hrană sănătoasă. Trebuie să trecem dincolo de ideologie și să avem o abordare extrem de pragmatică pentru a găsi cea mai bună soluție”.

    Comisia Europeană va încerca să găsească mai multe soluții pentru că cetățenii europeni să aibă asigurate alimente de bază de calitate la prețuri pe care și le pot permite.


    Comunicatul de față a fost publicat contra cost. Conținutul acestuia reprezintă în mod exclusiv punctul de vedere al partidului / organizației mai sus amintit/e, pentru care Redacția Special Arad nu-și asumă nicio responsabilitate.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    3 + 7 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.