Vlad Botoș: Am fost avertizat să nu susțin certificatul verde digital, totuși astăzi l-am votat cu toată încrederea
Vlad Botoș, europarlamentar USR PLUS: „Am primit zeci de e-mailuri zilele acestea în care eram rugat, avertizat, somat să nu susțin Certificatul verde digital. Acesta va atesta faptul că o persoană nu este purtătoarea corona-virusului. Nu pot spune dacă au fost zeci de oameni care și-au luat din timpul lor pentru a scrie și trimite mesajele sau au fost mesaje generate de la mai multe adrese false.
Totuși astăzi am luat cuvântul în plenul Parlamentului European și am susținut necesitatea acestui Certificat. Consider că acum, când avem vaccinuri la dispoziție, când avem teste suficiente, iar unii dintre noi au trecut prin boală, este momentul să repornim la maximum economia.
Acest Certificat Covid-19 este absolut necesar și l-am votat cu toată încrederea din mai multe motive:
1.Certificatul nu impune obligativitatea vaccinării. Eu susțin cu toată convingerea că vaccinarea este cea mai sigură și mai rapidă soluție pentru a ieși cu totul din această pandemie, însă știu că sunt persoane care nu pot fi vaccinate și nu este corect să le îngrădim dreptul la circulație, să le discriminăm.
2.Certificatul se va elibera celor care au trecut prin boală și au dezvoltat imunitate naturală așa încât nu se vor confrunta cu obligativitatea efectuării de teste suplimentare.
3.Certificatul va recunoaște testele negative pentru cei care nu pot să se vaccineze sau aleg să nu o facă.
4.Acest certificat ne va da tuturor libertatea de mișcare în interiorul Uniunii Europene și în statele care aleg să recunoască valabilitatea lor. Vor putea fi citite foarte ușor, utilizând coduri de bare așa încât va fi un instrument care ne va permite să ne reluăm viața.
Înțeleg că lipsa de informare poate duce la teamă, însă Certificatul Covid-19 nu urmărește să discrimineze, ci să ducă la finalizarea crizei de sănătate și a crizei economice în care ne aflăm.
Am ajuns într-un punct în care cu toții ne dorim începerea tuturor activităților economice sau recreative, în care abia așteptăm vremea bună, vara, chiar și pentru a ieși liniștiți la plimbare, la cumpărături sau poate chiar pentru a merge în concediu.
Avem nevoie de Certificatul Covid-19, iar aici, la nivel european suntem deciși să facem în așa fel încât acesta să fie funcțional în cel mai scurt timp posibil. Mai sunt câteva etape pentru a ne asigura că avem cea mai bună formulă, însă sperăm să fie finalizat în doar câteva săptămâni.
Am fost aleși să facem treabă, iar acest certificat ne va permite tuturor să ne reluăm munca în condiții normale”.
Comunicatul de față a fost publicat contra cost. Conținutul acestuia reprezintă în mod exclusiv punctul de vedere al partidului / organizației mai sus amintit/e, pentru care Redacția Special Arad nu-și asumă nicio responsabilitate.
Comentariile portalului
== UN MEDIC ,UN INTELIGENT NU VA ALEGE NICIODATA O NULITATE SA L CONDUCA ==DAR DIN PACATE ROMANIA ARE 3/100 INTELIGENTZI SI 52/100 ANALFABETZI FUNCTZIONALI . MAI MULT AVEM PESTE 7,7 MIL DE SUFLETE CU (...)
Și atunci nu este momentul reconfigurării întregului bulevard de la Podgoria la Teatru. Mutat circulația pe mijloc, lărgit pietonalul lângă imobile și creând posibilitatea unor (...)
Tara aberanta oras aberant primar fraudulos...