„Virusul e real”! Pastorul Ioan Șerban este prima victimă a coronavirusului la Arad. Mesaj emoționat al fiului său

    de Lucian Dănilă | 24 martie 2020, 3:04 PM | Coronavirus | Recomandările editorilor

    2

    Nu mai este o știre faptul că pastorul Ioan Șerban este prima victimă a coronavirusului înregistrată la Arad. Sunt pline rețelele de socializare de mesaje de condoleanțe pentru el. Așa cum se poate vedea și în articolul apărut aseară pe Special Arad (AICI), decesul pastorului a scos la iveală tot felul de lipsuri și nereguli în lupta cu acest virus.

    Ioan Șerban a fost internat timp de patru zile la Spitalul Județean Arad, și abia în a patra zi, cu câteva ore înainte de a se stinge din viață, a fost testat pentru COVID-19. Găsit pozitiv, Ioan Șerban s-a stins după doar câteva ore…

    Ieri s-a discutat mult pe această temă și se spunea că pastorul s-ar fi întors recent dintr-o țară afectată de coronavirus. Familia acestuia precizează că tatăl său nu a fost plecat din țară în ultimele 30 de zile și nici nu a participat la slujbe cât timp ar fi fost infectat cu COVID-19.

    Acum, fiul său Alex-Emanuel își plânge tatăl și își face griji pentru mama sa.

    Vezi mai jos mesajul fiului lui Ioan Șerban, Alex-Emanuel:

    „Ioan Serban, tatăl meu, s-a dus astăzi la Domnul… A fost cel mai bun soț (44 de ani), tată, frate, socru, bunic, unchi, pastor, profesor, tată spiritual, preot în casa lui timp de aproape 65 de ani. Ne-a iubit pe noi cu toată puterea lui, a iubit oamenii fără să aștepte ceva în schimb și cel mai mult L-a iubit pe Isus Cristos, Cel la care este acum. Pentru el e bine. Pentru noi e greu.

    Aș vrea să nu trebuiască să continui mesajul, dar având în vedere circumstanțele în care s-a întâmplat, trebuie să precizăm câteva lucruri. Tatăl meu a fost afectat de coronavirus, dar nimeni nu a știut acest lucru până foarte recent. Simptomele nu arătau că ar fi suferit de covid-19, iar din câte am înțeles, trecerea lui la Domnul s-a întâmplat nu atât datorită virusului, cât datorita altor afecțiuni pe care el le avea, care au făcut lupta cu virusul imposibilă pentru el. Nu a călătorit recent în străinătate și nu a ținut slujbe fiind bolnav. Nici nu putea, pentru ca bisericile erau deja închise pe când a început el să se simtă rău, iar școlile la fel.

    Noi ne-am izolat la domiciliu și nu știm dacă vom putea măcar să ne luăm rămas bun de la el. Fratele și sora mea și familiile lor nu vor putea fi alături de noi pentru că locuiesc în străinătate. Eu și soția vom fi izolați lângă mama mea și vom face tot posibilul să prevenim să se întâmple altceva.

    Nu mi-e ușor să scriu acum, dar voiam ca lucrurile să fie clare. Virusul e real, iar noi simțim asta din plin.

    Viața tatălui meu merită să fie onorată pentru impactul pe care l-a avut în viețile multor oameni, chiar dacă acum situația nu ne permite să îl comemorăm cum se cuvine. Cerul se bucură acum de el.

    În toată această perioadă grea prin care trecem, suntem siguri că Dumnezeu rămâne același. El rămâne bun, El rămâne drept, El rămâne lângă cei care Îl iubesc, El rămâne Vindecătorul și Cel care dă viață! Ne încredem în El!”

    Acum, după ce pastorul Ioan Șerban a decedat, fiii săi, soția și ceilalți membri ai familiei au luat legătura cu autoritățile pentru a fi testați fiind în contact direct cu o persoană infectată, dar deocamdată nimeni nu le-a dat un răspuns clar.  

    „Ne pasează dintr-un loc în altul spunând că nu vom fi testați decât dacă avem simptome. Nici tatăl meu nu a avut simptome…Nu a avut niciodată febră și a fost diagnosticat târziu”, spune fiul lui Ioan Șerban.

     

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. A murit un om internat în SCJU Arad!
      Din ce se aude, a murit un om cu cel puțin o șansa la viață dacă ar fi fost testa la timp. Și de ce? Pentru că deși medicii specialiști care l-au consultat au insistat pentru a fi testat de Covid-19, epidemiologul spitalului a refuzat pe considerentul că nu se înscrie în definiția de caz și că testele sunt prea puține și scumpe. Păi dacă specialiștii îti spun că sunt semne clinice clare că are virusul, cât de inuman să fi să ignori și să testezi când e prea târziu.
      Și dacă definiția de caz nu este realistă, ce trebuie să primeze?
      A murit un om cu cel puțin o șansă la viață, cum mai poți trăi știind că decizia ta i-a luat această șansă? Ca medic trebuie să faci tot ce poți pentru a salva o viață, dar ce va fi decide Dumnezeu, nu tu!
      Astfel de atitudini și fapte trebuie pedepsite de lege. Rămâne de văzut dacă nu se mușamalizează totul, așa cu s-a făcut și în alte cazuri.
      Sper ca organele abilitate ale statului să-și facă treaba cinstit, deși se spune că în Arad sunt niște încrengături că nu poți fi sigur niciodată că nu ți se fură dreptatea de către cei care ar trebui să ți-o dea.
      Dumnezeu să-l odihnească!

      +1 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    8 + 1 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.