Video | Cea mai mare felină din Europa, surprinsă de camerele video în Apuseni





Doi râși au fost surprinși de camerele video din Parcul Natural Apuseni. Râsul este cea mai mare felină din Europa.
Imagini foarte frumoase cu doi râși într-o pădure din Parcul Natural Apuseni, într-o filmare efectuată cu o cameră de monitorizare a faunei.
Râsul este cea mai mare felină din Europa, iar pădurile din România adăpostesc una dintre cele mai mari populații de râs de pe continentul nostru.
Citește și : Oameni și vulpi. O vulpe a fost filmată în zona Gării Arad
Este un carnivor discret, care trăiește izolat și se ferește de contactul cu oamenii.
Râșii trăiesc și vânează solitar. Ei se deplasează fără zgomot și atacă prada pe neașteptate, putând face salturi mari.
Parcul Natural Apuseni, unul dintre cele 22 de parcuri naționale și naturale administrate de Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, are o suprafață de 76.064 de hectare, în zona Munților Apuseni, pe teritoriul județelor Cluj, Bihor și Alba, din acestea 50.793 fiind păduri.
Zona Munților Apuseni, în care se află Parcul Natural Apuseni, a fost inclusă de presitigiosul post de televiziune CNN în topul celor mai frumoase locuri din Europa, iar Comisia Europeană a acordat Parcului Natural Apuseni în 2009 titlul ”Destinație Europeană de Excelență” în cadrul proiectului EDEN.
Comentariile portalului
... si multa Sanatate, alaturi de toti cei dragi.Speranța, credinţa şi iubirea să învie în sufletele noastre, aduse de Cel care este Calea, Adevărul şi Viaţa! (...)
Dar tot ne înmulțim, fir-ar să fie :)))
Da, suntem țara protejaților...