Victorie pentru ULAL Arad! Compania de Apă, forțată de ANRSC să renunțe la estimarea ilegală și să factureze strict consumul real de apă al arădenilor





După insistențe de mai bine de un an din partea Uniunii Locale a Asociațiilor Locative (ULAL), iată că Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice (ANRSC) reacționează și impune de acum Companiei de Apă Arad să nu mai taxeze estimat consumul de apă a asociațiilor de proprietari, ci exact după consumul înregistrat pe contoarele de branșament aflate pe domeniul public.
„Angajații CAA vor citi lunar contoarele de branșament. Facturarea se va face, în aceste cazuri, în baza consumului de apă real și nu estimat”, anunță într-un comunicat reprezentanții Companiei de Apă Arad.
Trebuie menționat că măsura, care pare atât de firească, a fost luată de Compania de Apă Arad abia după ce ULAL a tras numeroase semnale de alarmă asupra facturării în exces a consumului de apă și a trimis sesizări atât presei cât și la mai multe entități, dintre care amintim Compania de Apă Arad, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Apă Canalizare din Județul Arad (ADIAC Arad), Consiliul Județean Arad, Instituția Prefectului din Județul Arad și, în ultimă fază, ANRSC-ului.
Victoria obținută cu greu, după un an de „bătălii” ale ULAL Arad, cu sprijinul a peste o 1000 de președinți de bloc
Ultima sesizare trimisă de ULAL Arad, de această dată ANRSC-ului, a avut rezultat: mult așteptata decizie prin care i se impune Companiei de Apă ca de acum să nu mai estimeze consumul. Am contactat-o telefonic pe președinta ULAL, Dorina Lupșe, pentru a ne oferi mai multe detalii.
„Demersurile noastre durează de un an de zile, ultima dată adresându-ne celor de la ANRSC, care prin adresa de răspuns a transmis Companiei de Apă să revină la citirea lunară pentru consumatorii cu branșamentele pe domeniul public. Compania de Apă nu ne-a motivat până acum de ce estimau. Dânșii pasau problema la ADIAC, iar ADIAC-ul către Compania de Apă. Deci pur și simplu de un an de zile aceste două instituții pasau de la una la alta problema, estimând niște consumuri nereale și le-au facturat către asociațiile de proprietari. Noi am știut că este ilegală estimarea consumurilor, pentru că noi, asociațiile de proprietari, nu putem să introducem în lista de cheltuieli niște consumuri estimate, ci acolo trebuie să se regăsească niște consumuri efective pe care proprietarii respectivi să le plătească. Așa că de un an de zile am dus lupta cu cei de la Compania de Apă și de la ADIAC, care ne pasau de la unul la altul, fără să se conformeze cu legislația și cu propriul regulament. Nu a fost ușor! Noi mulțumim asociațiilor de proprietari și președinților care au sprijinit demersurile noastre! Au fost o mie și ceva de președinți de asociații de proprietari. Ne-au stat alături în toate demersurile pe care le-am avut, pentru că demersurile noastre au fost susținute de semnăturile lor. Nu pot decât să le mulțumesc și să sperăm că intrăm în normalitate”, ne-a declarat Dorina Lupșe, președintele ULAL Arad.
Aceasta a ținut să mustre autoritățile locale pentru lipsa de implicare în apărarea drepturilor cetățenilor Aradului și a subliniat că va continua să urmărească dacă de acum încolo Compania de Apă va realiza aceste citiri ale contoarelor de branșament, într-un mod real, corect, în fiecare lună, așa cum cere legea.
Citește și:
Comentariile portalului
Dar de ce e Recons pe minus, nu putem accesa fonduri dar ii tinem in continuare? Iar sunt toate pilele in firma asta, sau cum inca e aici cand incurca (...)
Pe când DNA-ul la RAR? (cenzurat de redactie) dormi bine noaptea când știi ca ai fost SPAGARUL nr 1 abuzurile tale nu vor rămâne nepedepsite. Acest jeg (...)
= BAI DRUJBISTULE == UITE CE ZICEA BOLOJAN == NU POTZI SA ATRAGI FONDURI EUROPENE DACA AI PRIMARIA PLINA CU NEAMURI SI COLEGI DE PARTID INCOMPETENTZI == SIMPLU == VALABIL SI PT HOTZSPATARUL LUI PUSHCULITZA .