Victoria juniorilor! UTA și-a revenit după semieșecul cu Vâlcea și a câștigat la Suceava





UTA se pare că a trecut peste semieșecul din prima etapă cu CSM Râmnicu Vâlcea și s-a întors cu trei puncte dintr-o deplasare lungă și grea, la Suceava.
Gruparea antrenată de Roland Nagy s-a impus cu scorul de 2-0 pe terenul Forestei lui Adrian Iencsi, golurile fiind marcate de juniorii Dennis Man (17) și Adrian Petre (87). A fost o victorie incontestabilă a arădenilor, asta în ciuda faptului că gazdele și-au creat la rândul lor câteva bune ocazii de gol.
UTA a evoluat în superioritate numerică mare parte din timpul celei de-a doua reprize, după ce Avram a fost eliminat în minutul 54 în urma unui cot aplicat în figura „căpitanului” Alin Gligor. Și UTA a avut un jucător eliminat, acesta fiind Adrian Petre care, în cele 14 minute în care a evoluat, a reușit să marcheze un frumos gol dar și să acumuleze două avertismente, primul pentru fault, iar al doilea, în minutul 92, pentru că a lovit mingea după fluierul arbitrului.
Foresta Suceava – UTA Arad 0-2 (0-1)
Dennis Man –17 si Ad. Petre –87
Foresta: Niga – Petresc (Cerlinca), Lung, Mutu, Druga (Semeghin) – Bălan, Stănescu, Dănila (Bujor), Căinari – R. Avram – M. Matei.
UTA: Miron – Al. David, Manea, Gligor, Burlă – Strătilă (Costin), Chindriș, Jorza, Andor (Copil) – Man (Ad. Petre) – Curtuiuș.
Arbitri: D. Dreve – I. Câmpeanu – I. Szekely – (toți din Cluj).
Comentariile portalului
Așa cu ne-am obișnuit în ultimii zeci de ani, și de această dată trebuie sa alegem răul cel mai mic. Este interesant de remarcat cum s-a pus (...)
Lipseste d-l Tokes Laszlo din lista aia, era cel mai relevant reprezentant al unei "Biserici maghiare", interesant cum unii iredentisti fac pe altii extremisti in schimb e fascinant cum este (...)
Bai prostule nu George Simion este de vina ci gunoaie care gândesc că ține adică UE cara vrea distrugerea României și a Poporului Român prin reprezentanții (...)