Victima atacului din Micălaca, în moarte cerebrală. Organele sale au fost donate

Starea bărbatului de 55 de ani, victima îngrozitorului atac din 21 septembrie, a fost – de la început – critică.
Bărbatul a fost împușcat în cap cu un pistol cu glonț, iar apoi atacatorul i-a înfipt o șurubleniță în gât. Victima a fost supusă unei intervenții chirurgicale imediat ce ajuns la Spitalul Clinic Județean Arad. Glonțul i-a provocat o hemoragie masivă și nu a putut fi extras în urma intervenției chirurgicale.
Potrivit informațiilor noastre, bărbatul se afla în moarte cerebrală, iar familia și-a dat acordul pentru ca organele celui drag lor să fie donate pentru a salva alte vieți.
Prelevarea de organe a avut loc luni seara, la Spitalul Clinic Județean Arad, acolo unde era internat pacientul, și a fost efectuată de echipe formate din medici din Arad, București, Cluj și Timișoara. Astfel, rinichii și ficatul bărbatului aflat în moarte cerebrală au ajuns la trei pacienți compatibili din București și Cluj, conform informațiilor noastre.
Reamintim cititorilor că joi seara, în parcarea unui supermarket din cartierul Micălaca, bărbatul în vârstă de 55 de ani, din Fântânele, se afla în mașină când a fost atacat de un bărbat în vârstă de 50 de ani, tot din Fântânele. În mașina victimei se mai afla concubina atacatorului. Acesta credea că femeia are o aventură cu bărbatul de 55 de ani. Agresorul l-a împușcat pe bărbat în cap, apoi și-a călcat concubina cu picioarele pe cap, ca ulterior să revină la bărbat și să-i înfigă o șurubelniță în gât. Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad spun că totul s-a întâmplat pe fondul geloziei.
Agresorul a fost arestat preventiv pentru tentativă de omor, însă acum, odată cu decesul bărbatului de 55 de ani, va fi schimbată și încadrarea juridică a faptei.
Comentariile portalului
Pacat ca aceste comentari scurte si la obiect nu ajung si la politruci ,si de fapt ii doare undeva de părerea oamenilor din urbe cum spunea cineva totul e (...)
Se pare că în lumea parveniților, nu se cunosc câteva din Regulile Elementare ale Civilizației: . 1. Respectul SE CÅȘTIGĂ, NU se cerșește! Respectul SE IMPUNE, (...)
Oare ce lupte politice se derulează în spatele celor publicate în acest articol??? Cine trage ”sforile” (sau altfel scris: cine este ”păpușarul”)??