Viceprimarul comunei Săvârșin și un fost viceprimar al Târnovei au fost declarați incompatibili. Vezi care alt ales are probleme!
Agenția Națională de Integritate a făcut publică azi o listă cu 15 aleși locali care au fost declarați incomatibili, dintre care trei sunt arădeni.
Astfel, Marc Ioan – viceprimar Săvârșin – Se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 29 iunie 2012, întrucât deține, simultan, funcția de viceprimar și calitatea de comerciant persoană fizică autorizată în cadrul MARC IOAN ”ID” PERSOANĂ FIZICĂ AUTORIZATĂ,încălcând, astfel, dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. g) din Legea nr. 161/2003.
Jiva Dorin Virgil, viceprimar Târnova
S-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 01 iulie 2012 – 04 februarie 2013, întrucât a deținut, simultan, funcția de viceprimar și calitățile de administrator și asociat unic în cadrul unei societăți comerciale, precum și calitatea de persoană fizică autorizată în cadrul JIVA DORIN VIRGIL „LACUL” P.F.A., încălcând, astfel, dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. d) și g) din Legea nr. 161/2003.
Chiu Ioan,viceprimar Dieci
S-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 19 iunie 2008 – 12 mai 2010, întrucât a deținut, simultan, funcția de viceprimar și calitatea de comerciant persoană fizică în cadrul „Chiu Ioan Adrian AF”. De asemenea, s-a aflat în stare de incompatibilitate și în perioada 24 februarie 2012 – 29 iulie 2014, întrucât a deținut, simultan, funcția de viceprimar și calitatea de persoană fizică autorizată în cadrul CHIU IOAN „MĂGURA CROCNA” PERSOANĂ FIZICĂ AUTORIZATĂ.
Persoana evaluată a încălcat, astfel, dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. g) din Legea nr. 161/2003.
















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)