Printre lăudăroșenii pe care nici copiii de grădiniță nu le cred și promisiuni de realizări care, odată împlinite, ne-ar propulsa în rândul celor mai dezvoltate țări ale lumii, din când în când colțul perdelei se agață-n solzii peștișorului din sticlă și ne arată fața hârdă a politicii românești, plină de bube supurânde, tot mai urât mirositoare. „Bube, mucegaiuri și noroi”, cum spunea Arghezi, fără să fi avut ghinionul să cunoască politica românească a primelor decenii ale secolului XXI și, mai ales, politicienii care o populează.

Mi-aș fi dorit să pot accepta scuzele conducerii PNL pentru ceea ce a făcut acel ministru, căruia nu vreau să-i pomenesc în veci numele, care și-a falsificat (auto)biografia. Aș fi simțit că trăiesc într-o țară condusă de oameni responsabili, bine-crescuți, cinstiți, corecți, capabili să recunoască și să sancționeze greșelile flagrante comise de apropiați. Nimic din toate astea. Liberalii, căci din PNL este acel personaj căruia nu vreau să-i pomenesc numele, au tăcut ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Nu-i vorbă că alții, din celelalte partide, n-ar fi procedat la fel cu mincinoșii, falsificatorii sau plagiatorii lor. Din păcate, toți sunt o apă și-un pământ, toți sunt „bube și mucegaiuri” ce se scaldă în acest noroi care este politica românească. Din păcate, condiția individuală a politicienilor noștri a ajuns atât de jos încât grupul s-a metastazat și nici măcar reacție normală nu mai poate avea pentru că asta ar afecta, într-un fel sau altul, interesele unuia sau mai multor indivizi. Orice mârșăvie ar comite o „celulă”, organismul are o reacție bolnavă pentru că nu mai are anticorpi capabili să lupte pentru vindecare. Iar organele statului, care au dreptul și, mai ales, obligația de a administra „vaccinul” sunt și ele, din păcate, infectate, probabil iremediabil. În aceste zile în care sunt evocate evenimentele din decembrie 1989 se vede și mai limpede un trist și crud adevăr: am ajuns atât de jos încât nu se poate decât să ne vindecăm sau să murim. Boala s-a lungit prea mult!

Nu știu dacă infectarea politicii românești a început de la centru și s-a răspândit în teritoriu sau invers. Cert este că-i greu de crezut că s-ar putea inventa un vaccin care să vindece instituțiile centrale, fie ele ministere, centrale, agenții sau cum s-or mai fi numind toate acele pietre de moară agățate de guvern și de buget. Evident, nici parlamentul nu este mai sănătos așa că nici dinspre el nu ne putem aștepta la vreun semn de bine.

Cum ar fi însă, un vaccin administrat din teritoriu spre centru? Politicienii locali sunt mai aproape de cetățeni, sunt dintre și printre ei. Sau ar trebui să fie. Pe de altă parte, politicienii locali sunt (sau ar trebui să fie) în contact permanent cu trimișii lor la centru, mai ales că trimiterea lor la centru au făcut-o filialele locale de partid(e), motiv suficient pentru a-i îndemna la responsabilitate și cumințenie politică. Da, și pricepuți în ceea ce trebuie să facă, dar priceperea profesională interesează mai puțin la partide (la toate!)… Importantă este performanța politică, respectiv activitatea în partid – nu am inventat eu această idee, a fost rostită de un politician vestit ca răspuns la întrebarea unui ziarist, curios să afle criteriile care au stat la baza desemnării miniștrilor în actualul guvern!

Așadar, cei trimiși în guvern sau prin jurul lui sunt oameni de soi, trimiși să reprezinte locurile de baștină și, după împlinirea mandatului, să-și pună experiența în slujba cetățenilor din zonă (asta, desigur, dacă nu rămân bătuți în cuie prin parlament sau cine știe ce instituții centrale (se cunosc cazuri de arădeni „împăiați” prin parlament, de exemplu, muți ca lebedele și activi ca rămășița din Terente păstrată-ntr-un borcan la IML, până-n 2009 – amănunte aici dar, atenție, unele pasaje din acest text ar putea fi deranjant pentru unii cititori).

S-ar putea presupune de asemenea că dintre acești trimiși/aleși se vor alege urmașii politici ai actualilor șefi locali, într-un schimb de ștafetă simbolic, menit să ducă mai departe „marile proiecte”, să le finalizeze și, desigur, să facă altele, în aceeași linie politică trasată de predecesori. Probabil undeva în lume chiar se întâmplă astfel de minuni. La noi însă, cu siguranță nu. Convinși că sunt falnici copaci, la umbra cărora nu crește nimic, după cum zicea Brâncuși, politicienii noștri de frunte nu pregătesc niciun urmaș, nu transmit nimic. Deși, este de notorietate că ei, cei falnici, fac și „politica de cadre” în ograda proprie. Oare, de ce, totuși? Nu au ce transmite, nu pot sau nu vor?

Să și particularizăm puțin sau, vorba celui mai copac dintre toți Ilieștii, să intrăm în „meandrele concretului” arădean și să vedem, pentru început, care dintre aleși s-ar califica pentru a lăsa ceva moștenire. Ne place sau nu, singurul care a ținut municipiul și județul la umbra sa de aproape două decenii – și încă îl mai ține, chiar dacă umbra i s-a alungit până-n Benelux – este Gheorghe Falcă. Nu aduc în discuție desimea umbrei, cât sensibilitatea excesivă la umbră a urmașilor. Deci, nu calitatea moștenirii, ci calitatea moștenitorilor – pe care, normal, el i-a ales în așa fel încât să-i întărească convingerea că este chiar un copac falnic, cu umbră deasă. Realitatea și, cu siguranță, istoria îi cor putea aminti mai degrabă că și eucaliptul este copac. Falnic, dar fără umbră.

Oricum, deasă sau nu, la umbra lui Falcă n-a crescut nimic – aș spune „doar buruieni” dar vreau să ies din zona botanică. Iar când spun nimic, nu am în vedere doar primarul Aradului, ci pe toți acei nimici promovați de Falcă în ultimii 10-15 ani, nimici cu care a populat primăriile din județ și consiliul județean, ba chiar și prefectura ori parlamentul. Nimici obedienți, fără personalitate și valoare, orbi în ascultare, aleși tocmai pentru aceste „calități” care fac din ei unelte perfecte de conducere dictatorială.

Aparent, alinierea tuturor nimicilor la umbra lui Falcă ar fi trebuit să însemne „unitate de acțiune” politică și administrativă. Doar că nu a existat niciodată așa ceva în Arad, pentru că nimicii ăștia au profitat de poziția lor de supt Falcă pentru a deveni mici despoți în „ogrezile” lor, au devalizat tot ce se putea. Orice-ar fi făcut aceștia, Falcă i-a susținut și îi susține în continuare, oricât de nimici sau nemernici ar fi, convins că „aduc voturi” (greșeală cu care se lasă hrănit și numărul doi în PNL Arad, Iustin Cionca).

Sigur, toți cei de supt umbra lui Falcă au înțeles că treaba lor era doar să susțină copacul pentru a-și crește crengile pe unde vrea el. În rest, liber de la șefu’ să facă ce vor ei. Și chiar au făcut… Mult. Atât de mult încât un DNA scos de sub umbra politicului, ar avea ce munci câțiva ani buni.

Cât despre voturi, discuția rămâne deschisă până la alegeri când chiar vom vedea cu toții dacă nimicii lui Falcă mai sunt aducători de voturi. Deocamdată, ce se vede la orizont nu arată a fi nici galben, nici portocaliu. Pentru că deținătorii voturilor, acei cetățeni tratați de sus și de Falcă, și de ceilalți liberali pe care el i-a promovat și susținut, dau semne că s-au cam săturat de aroganțele nimicilor, de minciunile și de ostentația bogățiilor acumulate „prin muncă cinstită”.

Să nu uităm și de o altă mare mișcare politică (unirea PD-L cu PNL), susținută fervent de Falcă, se dovedește tot mai mult un dezastru, tot datorită „performanțelor” avute de „valorile” trimise la centru sau rămase acasă să gestioneze umbra în deconcentrate.

De ce ne-ar interesa soarta PNL sau a aleșilor locali ai acestui partid? Pentru că, din păcate, de (ne)performanța liberalilor depinde soarta întregului județ, cu municipiu cu tot. Ne place sau nu, PNL este singurul copac din județ (de ani buni, celelalte partide sunt doar tufișuri) iar Gheorghe Falcă, singurul din Arad care poate emite pretenții la umbră.

Păcat, pentru el și pentru Arad, că n-a avut înțelepciunea sau măsura de a-și conduce crengile în așa fel încât să aibă o coroană puternică și sănătoasă, păcat că nu a avut puterea de a se înconjura de oameni de valoare, integri și profesioniști, și de a le asculta părerile, chiar dacă erau critice. Păcat că s-a lăsat furat de val și că a fost destul de slab încât să se creadă singurul deținător de crengi și umbră. Păcat că a început să creadă că se pricepe la tot și la toate. Păcat că n-a înțeles – și mai mult ca sigur nu va înțelege niciodată – că nu poți fi un om politic mare, dacă ai colaboratori slabi și obedienți. Obediența te face să trăiești în minciună, oricât de mult ți-ar mângâia orgoliul, nimicul nu te poate ridica, dar te coboară la nivelul lui.

Boala nimicului răspândită de Gheorghe Falcă s-a lungit prea mult în întregul județ.