Viața de la zero… Patricia, văduva de 24 de ani cu două fetițe de crescut, s-a întors la Aldești

    de Lucian Dănilă | 17 august 2016, 12:59 PM | Ineu | Recomandările editorilor | Sebiş | Știri Arad

    0

    În urmă cu mai bine de o lună scriam povestea tristă a Patriciei Dobrei, femeia care a rămas văduvă la doar 24 de ani având două fetițe de crescut. Florin, tatăl fetițelor, și-a pierdut viața la 29 de ani într-un mod foarte violent: și-a prins capul la freza de balotat la o fermă din afara comunei Vladimirescu.

    Cazul acestei familii a emoționat multă lume și am promis atunci că vom reveni asupra subiectului atunci când Patricia Dobrei va putea, va fi în stare, să vorbească despre această dramă. Acum, la cinci săptămâni după tragedie, ne-am întâlnit cu mama celor două fetițe, Tania Lorena și Anamaria Andreea, în vârstă de 4, respectiv 5 ani.

    Vorbește greu despre drama prin care trece și este foarte slăbită. Pierderea bărbatului din viața ei, cel care era sprijinul acestei familii, a lăsat urme și asupra sănătății sale. „Am făcut câteva crize de fiere. Am fost la medic și mi-a spus că am nevoie de operație. Am câteva pietre… Acum nu știu nici când mă voi opera, nici ce voi face cu fetele cât voi sta în spital”, spune Patricia.

    Când vorbește despre nevoile ei, tace… Este ușor de dedus de ce tace. Patricia nu mai are nimic. Are două fetițe pe care se vede nevoită să le crească singură, dar nu are nicio sursă de venit. Tot venitul acestei familii îl aducea Florin, lucrând la ferma din Vladimirescu. Acolo și locuiau, toți patru, până în momentul tragediei.

    „Puținul acela ce îl aveam era de la el. Așa cum era, nu ne lipsea nimic. Fetele îl iubeau foarte mult, iar cea mică, Tania Lorena, dormea foarte des cu el. Era lumina ochilor lui. Acum le lipsește. Sunt mici, dar întreabă des de el…”, spune Patricia Dobrei.

    Florin a fost înmormântat la Aldești, satul natal al lui și al Patriciei, locul de unde au plecat împreună la Vladimirescu pentru un trai mai bun. Dacă la câteva zile după ce l-a condus pe tatăl fetițelor ei pe ultimul drum, Patricia spunea că se va întoarce la ferma de la Vladimirescu, acum nu mai vrea. „Nu pot să mă mai întorc acolo niciodată. Nu mai pot să văd locul unde Florin a murit”, spune acum femeia.

    A rămas la Aldești. Acolo are un acoperiș deasupra capului atât pentru ea cât și pentru Tania Lorena și Anamaria Andreea. Locuiește alături de mama ei în casa părintească, dar nu are posibilitatea să meargă la lucru. „Mama este bolnavă și nu poate să le îngrijească pe fete. De lucru ar fi și la Ineu și la Sebiș, dar nu am cu cine lăsa fetele. Sunt mici. Măcar de erau cu câțiva ani mai mari. Doamne ce greu îmi e… A trecut o lună dar nici acum nu realizez cum a plecat Florin așa… ”, continuă Patricia. Femeia a absolvit 12 clase la Liceul de Științele Naturii din Ineu.

    Vorbeam în articolele anterioare de necesitatea ca cele două fetițe să aibă acces la educație. Patricia ne-a spus că la Aldești au această posibilitate. „Este o grădiniță în sat și e și școală. Le pot duce acolo”, spune ea.

    Singurul ajutor concret primit de Patricia a venit din partea unui unchi și a unor verișori. Ei au mai ajutat cu bani, în măsura posibilităților. Verișorul ei chiar ne spunea că „Patricia nu e alinată…”. Apoi a continuat: „își făceau planuri mari și frumoase. Anul acesta dorea să se căsătorească cu Florin. Acum s-a dus totul. Omul pentru care au lucrat nu a mai sunat-o de la înmormântare. I-a dat atunci bani să-și îngroape bărbatul și de atunci gata. Nu a mai dat un telefon: Patricia ce faci? Patricia cum ești? Patricia ai nevoie de ceva? Patricia ține 3 milioane, 5 milioane… Știe că nu are nimic. Știe că fetele astea mânâncă, nu pot fi ținute cu fân, cu paie. Micuțele astea nu știu cum este să primești o ciocolată, o jucărie…”

    AICI PUTEȚI FACE DONAȚII PENTRU PATRICIA!

    Cei care doriți să o sprijiniți financiar pe Patricia Dobrei o puteți face donând în contul deschis la Banca Transilvania pe numele Patricia Ana-Maria Dobrei

    IBAN: RO89BTRLRONCRT0155558701

     

    Citiți și:

    Universul li s-a volatilizat într-o fracțiune de secundă… Două suflețele de 3 și 5 ani au dreptul la viață și la educație

     

     

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    2 + 0 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.