Verificarea vârstei pe Instagram, de acum și prin video selfie și analiza trăsăturilor faciale





Meta, compania-mamă a Instagram, a explicat că în momentul în care un utilizatorul își va schimba vârsta pe platformă la peste 18 ani, va trebui să realizeze un video selfie. Trăsăturile faciale vor fi studiate de algoritmii privind estimarea vârstei. Compania a dat asigurări că, prin analiza videoclipurilor, este imposibil de obținut alte informații în afara celor legate de vârstă și că filmările sunt șterse imediat după încheierea procesului de verificare, scrie Biziday, citând BBC.
În acest fel, spun reprezentanții platformei, utilizatorii vor avea parte de experiențe adecvate vârstei, întrucât ei sunt împărțiți în două categorii: cei de peste 13 ani și până în 18 ani, precum și cei cu vârste de peste 18 ani.
În ultimele luni, Instagram a desfășurat un proiect-pilot în SUA, astfel că utilizatorilor li s-a oferit trei alternative să își confirme vârsta: înregistrarea unui video selfie, încărcarea actului de identitate sau confirmarea venită din partea a trei utilizatori adulți.
Noua opțiune de analiză a trăsăturilor faciale va fi acum implementată și în UE și Marea Britanie.
Sursa: Biziday
Comentariile portalului
Și în UDMR sunt astfel de oameni? Răspuns:da. Spre surprinderea celor care idealizau aceasta formațiune politică(sa zicem, deși nu e partid politic) .
Distinsă doamna Luci,chiar dacă sărutați dosul,mîinile și poalele domnului primar nu sunteți cu nimic mai bine văzută de către cititor nici de (...)
Copiii mânca crenvurștii în grădinițe și dulciuri turcești și asta se laudă aici...nu mai spun de condițiile din grădinițe, tot ce (...)