Verdele țipător a adus valurile mării în Teba (Video)





În urmă cu câteva săptămâni, cei care urmăresc pagina de Facebook a Asociației CitiZenit s-au trezit cu niște poze mai puțin obișnuite, care probabil i-au lăsat mască. Întreaga hală din Teba în care Asociația și-a desfășurat o mare parte din activitate a fost vopsită toată verde. Și când spunem toată, chiar ne referim la toată: tavanul, pereții, podeaua, până și scaunele!
Ce Dumnezeule mare i-o fi apucat pe „citizeniți” să facă o minunăție ca asta?! N-au dat absolut niciun indiciu, ci au promis că răspunsul va fi aflat la cea de-a 3-a ediție a Media Art Festival. Într-adevăr, acolo cei care au sesizat proiecția dintr-una din încăperile Muzeului de Artă și au avut răbdarea necesară să privească până la capăt procesul picturii verzui, au aflat amuzați că nu și-au dat seama mai repede un lucru evident: rolul culorii verde nu era nimic mai mult decât vestitul „Green screen” folosit pentru crearea efectelor speciale în filme.
Mai jos vă prezentăm video-ul care a fost proiectat la Media Art Festival, video pe care CitiZenit l-a postat abia ieri pe Facebook. Dacă veți privi până la final, veți vedea (minutul 4:08) că verdele cel „turbat” a adus, de fapt, ceva fermecător în Teba: valurile mării.
Meta GreenMomentul adevărului, verde-n față – Meta Green, video realizat de CitiZenit pentru a treia ediție Media Art Festival Arad. Enjoy!
Posted by CitiZenit on Friday, November 4, 2016
Comentariile portalului
Drogata proasta...sau nevasta de politician infekt.
Revine sistemul securist de pe vremea lui petrov. Pardon, revine "democrația". Culmea e că sunt verificați apropiații lui werner, promotorul romaniei normale și educate.
Bine ca nu a venit si armata acolo...