sâmbãtã, 27 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Vasile Bănescu, despre incidentul în care a fost implicat părintele Calistrat: „Vedetismul, grobianismul, fachirismul verbal cu aer sapienţial”

    de Special Arad | 11 noiembrie 2022, 9:10 PM | Naţional

    0

    Purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române, Vasile Bănescu, a calificat, vineri, drept „violent şi scandalos” gestul unui preot din Iaşi (Părintele Calistrat) care ar fi lovit o enoriaşă, afirmând că acesta este subiectul unei anchete pe care „doar eparhia de care aparţine o poate desfăşura şi doar ea poate comunica rezultatele ei”, relatează Agerpres.

    Întrucât mi se solicită insistent şi justificat un punct de vedere în legătură cu gestul violent şi scandalos comis de un cleric monah acum două zile, dar şi pentru că, în acelaşi timp, acest caz este subiectul unei anchete pe care doar eparhia de care aparţine o poate desfăşura şi doar ea poate comunica rezultatele ei, eu nu pot transmite decât un punct de vedere general valabil referitor la conduita unui cleric, oricine ar fi el: Vedetismul, grobianismul, fachirismul verbal cu aer sapienţial, violenţa de orice fel, incultura laică şi teologică instalate în mediul clerical/monahal sub masca „conservatorismului” de mahala xenofobă şi filetistă reprezintă tot atâtea ratări ale întâlnirii cu vocaţia pastorală, dar mai ales cu creştinismul însuşi”, a afirmat Vasile Bănescu.

    Părintele Calistrat, de la Manastirea Vlădiceni din judeţul Iaşi, apare într-o înregistrare apărută în spaţiul public în timp ce loveşte o femeie, în curtea unei biserici, la incident asistând mai mulţi enoriaşi.

    IPJ Iaşi confirmă că a fost primită o sesizare de la femeia agresată, fiind deschisă o anchetă în acest caz.

    Poliţiştii din cadrul Secţiei 5 Poliţie Urbană Iaşi au fost sesizaţi ieri, în jurul orei 18,00, de către o femeie cu privire la faptul că atât ea, cât şi sora sa au fost agresate de către un bărbat, în timp ce se aflau în curtea unui lăcaş de cult de pe raza judeţului nostru. În cauză sunt efectuate cercetări pentru stabilirea cu exactitate a întregii situaţii de fapt”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Iaşi, Anca Vijiac.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    6 + 9 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.