A fost o reală surpriză pentru comunitatea culturală românească atunci când a aflat că Angela Martin, consacrată ca traducător, jurnalist cultural, eseist, a scris un roman. Și ce roman! Adriana Babeți, Mircea Mihăieș și Vasile Popovici s-au arătat absolut încântați de „Valentina”, iar arădenii prezenți la lansarea de sâmbătă, de la Casa Pianului, au fost convinși că e o carte ce nu trebuie să le lipsească din bibliotecă, fiind totodată și o reală declarație de dragoste pentru Arad, prin abundența de detalii despre atmosfera, clădirile, numeroasele accente și graiuri care se regăseau, și unele încă se mai regăsesc aici, în orașul de pe Mureș.

La lansarea cărții „Valentina”, care a avut loc sâmbătă seara la Arad, au vorbit pe rând scriitoarea și criticul literar Adriana Babeți, eseistul și criticul literar Mircea Mihăieș și diplomatul și criticul literar Vasile Popovici, care au analizat în profunzime numeroasele fațete care alcătuiesc romanul, descris ca fiind clasic, dar cu anumite elemente subtile de modernism și postmodernism. A fost comparat cu stilul de scriitură al lui Ioan Slavici, ori Sorin Titel, ori Faulkner, ba chiar cu trei scriitoare pe care Adriana Babeți le-a inclus în dicționarul său de literatură a Europei centrale, dar concluzia finală a fost că avem de a face cu ceva cu totul original.

„Cred că este magnificența cea mai mare care i-a fost adusă Aradului vreodată, cu excepția celor 40 și ceva de pagini din Mara a lui Slavici” – Vasile Popovici

Născută la Arad, urmând școala la „Elena Ghiba Birta”, Angela Martin a fost întrebată adesea dacă faptele și personajele sunt reale, sau inspirate din familia ei, dar autoarea a declarat că totul este pură ficțiune, documentându-se doar asupra unor date istorice legate de Arad, pentru a păstra autenticitatea cadrului. Acțiunea se întinde pe aproape patru generații, din perioada anilor 1940, extinsă până după instaurarea comunismului. Descoperim cum era viața în Sânnicolau Mic, în centrul Aradului, la Ocska, dar apoi chiar și la Viena. Viața micilor burghezi, cu preocupările lor, activitățile lor zilnice, frământările lor, viața lor în intimitatea familiei, dar și interconexiunea tuturor din comunitate.

Mircea Mihăieș a fost de părere că scriitura „curge” asemenea romanelor lui William Faulkner, însă chiar dacă există o dramă a personajelor, ea se petrece oarecum inobservabil. Spre deosebire de tragedia intensă resimțită în cazul personajelor lui Faulkner, aici ele par să-și accepte destinul, schimbarea vieții, tacit, fără să se plângă, fără să facă un caz din asta.

Autoarea nu și-a încadrat totuși creația în vreun stil: „Dacă mi-ați cere să-l definesc, v-aș spune că el scapă unei definiții, neavând o constituție pliabilă la încadrări. Este un roman cu aer clasic, prin structură, prin personaje, personalitate și stil, dar narațiunea este foarte primitoare de accente postmoderne și de accente onirice. Am încălcat de multe ori regulile prozei tradiționale, care este pe gustul meu, dar le-am încadrat în beneficiul ficțiunii, cred. Este o carte care lasă impresia de masivitate, datorită diversității tematice, cu deschideri multe temporale și spațiale, personajele sunt de-ale locului, de aceea par și foarte autentice.

Mulți cititori mi-au spus că se recunosc în ele și nu aveau nicio legătură nici cu Aradul, nici cu Valentina, nici cu nimic. Spațiul este interesant, este un spațiu deschis. Cele trei localități în care se petrece toată acțiunea Valentinei sunt Aradul, Sânnicolaul Mic și Viena. Veți spune că nu prea au legătura una cu alta, dar au foarte mare legătură. Sunt un continuum, ca spațiu, motive culturale, multietnice, plurilingvistice, multiconfesionale. Aici interferează nu numai niște etnii, dar și niște limbi, iar asta m-a fermecat. Adică este o zonă foarte bogată lingvistic și absolut fermecătoare, pentru că interferează nu numai româna cu germana și maghiara, cu sârba, cu slovaca adeseori, dar interferează și cu graiul crișan, atât de drag mie, cu subcategoriile lui, bănățean și bihorean”, a spus Angela Martin.

Adriana Babeți a arătat multitudinea de abordări prin care poate fi lecturată cartea: „E un roman cu trei părți consistente, ultima scurtă, surpriză. Am zis: nu pot să cred! Și l-am parcurs și din curiozitate și pentru că trebuia să formulez acel text promoțional de pe ultima pagină. M-am gândit așa: cine, cum ar citi acest roman? M-am gândit la diverse zone de specialitate și aproape că n-ar rămâne un cititor specializat în pagubă. E un roman de familie, e un roman al unei epoci, pot să spui că are și o conotație istorică, e un roman de formare. Un roman al formării unei femei tinere și apoi al fiului ei, un bildungsroman cum se spune. E un roman care mixează mai multe tehnici, în mare e un roman pe structură de narativitate clasică, realistă, obiectiv în 80%. Deci pentru toate categoriile de specialiști ai lecturii se citește lejer. Un sociolog ar fi satisfăcut să vadă relațiile dintre un microclimat de familie tradițională rurală, urbană, rur-urbană pe care o oferea Aradul, ar putea vedea relații de putere, în perioadă de tranziție din interbelic, în tranziția dureroasă spre comunism, în comunism. Dacă ar veni un antropolog, evident și el ar găsi foarte multe lucruri de comentat, de la cultură de tip tradițională pe care personajele, mai ales din mediul rural, acest Sânnicolaul Mic, le oferă cu generozitate. Felul cum se structurează relațiile dintr-o familie care rămâne tradițională și coerentă în ciuda tuturor tensiunilor. Un specialist în dialectologie, interesat în felul în care interferează limbajele, ar găsi o sursă nesecată de inspirație și de studiu chiar, pentru că Aradul și zona în care se petrece acțiunea, până la plecarea spre Viena, e un spațiu multi-pluri-lingvistic și în aproape orice pagină în a cărei acțiune se întâmplă în zona Aradului e un deliciu mai ales pentru cei care avem urechea deja formată și pentru bănățenisme, de la pronunție, până la cuvinte cheie, sau mai târziu la limbajul mai de la nord de Mureș și cel bihorean”, a spus Adriana Babeți.

Vasile Popovici a mărturisit că a fost absolut sedus de romanul „Valentina”, citindu-l cu mare entuziasm: „Am senzația că am devenit un soi de critic de casă Angela Martin”, a glumit dumnealui. „Am luat cartea în mâini cu uimire și am citit-o și am început să dau telefoane să le spun ce carte excepțională a ieșit!”.

La finalul lansării de carte, a urmat o sesiune de întrebări din partea publicului, în cadrul căreia Angela Martin a dat de înțeles că deja pregătește o continuare, romanul lui Cezar, băiatul Valentinei, a cărei acțiune se va axa pe anii lui de facultate la București.

Evenimentul s-a încheiat cu o sesiune de autografe și apoi socializare între autoare, prezentatori și public, în curtea Casei Pianului.

• Romanul se găsește în librării, dar poate fi comandat și online de pe site-ul Editurii Polirom: Valentina (polirom.ro)