Un preludiu despre diasporă, migrație și exil la Conferințele Dilema veche, cu Ioan T. Morar și Adriana Babeți

    de [email protected] | 13 august 2021, 6:09 PM | Cultură

    0

    „Ne vom lăuda mereu și peste tot cu faptul că aici, la Arad, au început Conferințele Dilema veche”, a spus Sever Voinescu, redactorul-șef al prestigioasei reviste de cultură, la deschiderea celei de-a doua ediții arădene sub această denumire (dacă excludem Festivalul de Științe Umaniste, din care au luat naștere Conferințele Dilema veche). „Sperăm să devină un eveniment de tradiție”, a spus primarul Călin Bibarț, prezent și el exact atât cât să fie văzut și cât să spună două-trei cuvinte la microfon, după care și-a cerut scuze că nu poate participa, dând vina pe programul foarte încărcat din pricina Zilelor Aradului (care vor începe abia de luni, de fapt).

    La fel ca în 2019, primele două conferințe din acest an au avut loc în Sala Regele Ferdinand a Palatului Administrativ și, chiar dacă organizatorii aveau temeri în această privință, nici canicula de afară și nici obligația purtării măștii de protecție nu a împiedicat ca evenimentul să se desfășoare în fața unui auditoriu numeros. Despre „Aproapele de departe”, diasporă, migrație și exil este vorba în ediția curentă, iar invitații primei seri au fost scriitorul Ioan T. Morar și profesorul universitar la UBB și UVT, Adriana Babeți.

    Însă temele date – deși interesante și ofertante – au fost mai degrabă doar atinse și/sau înconjurate în prima parte, cea a lui Ioan T. Morar, tratate oarecum superficial, pe un ton mai light, de vară, fără aprofundări temeinice în potențialul substrat filosofic, sociologic și psihologic. Probabil din cauza timpului alocat (câte o oră), per ansamblu, prima seară a Conferințelor Dilema veche la Arad a adus în discuție subiecte bine documentate și analizate ca la carte, în schimb, în mod bizar, nu s-a reușit în mod deosebit depășirea dimensiunii unui curs universitar.

    De pildă, Ioan T. Morar a prezentat publicului toate curiozitățile demne de menționat despre „Legiunea străină”, unitatea militară de elită a Armatei Franceze (un fel de Batalion de luptători Rambo), compusă din voluntari din orice parte a lumii, însă nu a oferit mult mai multe informații decât cele care se găsesc și pe Wikipedia (pe partea în engleză, nu în limba română, ce-i drept) sau pe Historia.ro. A amintit de câțiva legionari celebri (Prințul Aage al Danemarcei sau Prințul moștenitor Bảo Long al Vietnamului) și recruți renumiți precum compozitorul american de jazz Cole Porter, scriitorul german Ernst Jünger și pictorul oficial al armatei franceze și sculptorul franco-român, Paul Anastasiu, a mai enumerat și Codul de Onoare al legionarilor (cred că a greșit la ultimul punct, 7, corect fiind „în luptă, acționezi fără pasiune” și NU „lupți cu pasiune”) și a mai enumerat aparițiile legionarilor în pop-culture, în muzică, seriale și filme („Stan și Bran” fiind evidențiat de Ioan T. Morar). A mai enumerat și statisticile cu numărul cetățenilor străini care activează în Legiunea străină, punctând că România se află pe locul 16, cu 1500 recruți, a amintit și de românul Adrian Leordean, militar timp de 16 ani în Legiune (e de citit articolul despre el pe Libertatea) și despre imnurile Legiunii, „Non, je ne regrette rien” de Edith Piaf, printre altele, precum și cântecul oficial de marș, „Le Boudin”, care – iată o curiozitate ilară – înseamnă, de fapt, caltaboș (refrenul e „Veniți, luați un caltaboș!”), din care Ioan T. Morar a și prezentat o porțiune publicului arădean, de pe YouTube. Tangențial, (și) pe această temă, e de citit și articolul de pe Vice România, Viața unui român în Legiunea Străină unde se cântă mai mult ca la X-Factor.

    Ioan T. Morar (născut la Arad, de altfel) a precizat că Legiunea străină este un subiect care-l pasionează de ceva vreme, el locuind de câțiva ani buni chiar în sudul Franței, în apropierea sediului din Aubagne, tot ce a apucat să prezinte într-o oră a acoperit însă doar latura „Pro” – nu și „Contra” – a Legiunii străine. Scriitorul a menționat și faptul că destul de mulți recruți au cazier judiciar, dar a ținut să sublinieze că nu e niciun secret, se ține evidența acestui aspect.

    Deși s-a lăudat cu faptul că a discutat cu mai mulți legionari, Ioan  T. Morar a prezentat prea puține dileme, a neglijat să sublinieze mai pe îndelete întrebări substanțiale despre – de exemplu – starea psihică care îndeamnă pe cineva să participe (la întrebarea cuiva din public, la final, a recunoscut, ce-i drept, că suspectează o anumită doză de „nebunie” – între ghilimele – și nevoie de adrenalină) sau – de exemplu – ce rol dilematic reprezintă înrolarea în Legiunea străină într-o discuție despre diasporă, migrație și exil. Tot la final, tot ca răspuns la o întrebare venită din public, Ioan T. Morar a opinat că patriotismul trebuie să fie „motorul” conștiinței care îndrumă militarii pe această cale.

    Patriotism într-o țară străină? Iată o dilemă rămasă complet în aer în prima seară a Conferințelor Dilema Veche la Arad.

    Întâmplarea a făcut ca în sală să fie chiar un arădean, fost legionar, care însă – chemat în fața publicului – nu s-a dovedit prea vorbăreț, divulgând doar faptul că în Legiune avea numele de cod (ales chiar de el, așa cum procedează majoritatea) „Badea Ion”.

    „Nostalgia sau Arta întoarcerii acasă”

    Conferința profesoarei Adriana Babeți a fost semnificativ diferită, axată pe multiple semnificații. Ceea ce a încercat Prof. Dr. Adriana Babeți a fost o extragere și analiză etimologică și psihologică a termenilor „exil”, „apartenență”, „acasă”, „spațiu” și „nostalgie”. Ce este – mai exact – „acasă”? Ce anume identificăm în „acasă”: un spațiu, familia ori… pur și simplu, niște amintiri (cea din urmă contopindu-se automat cu nostalgia)? Și ce rol psihologic are timpul în dezvoltarea simțului de apartenență sau în apariția subită a nostalgiei? Aceste idei au constituit protonii în jurul nucleului teoretic în speech-ul Adrianei Babeți, în timp ce a amintit și de exemple din literatura clasică precum „Ulise” al lui Joyce sau „Odiseea” și „Iliada” lui Homer.

    Ca un fapt divers, a menționat, cu această ocazie, și o știre apărută zilele trecute, conform căreia un grup de arheologi presupun că au găsit adevăratul Cal Troian. Doamna Babeți a adăugat că nu știe cât e de adevărată știrea pe care a citit-o pe Ziare.com și, spre final, întrebată fiind de către cineva din public, a recunoscut că nu folosește internetul frecvent, doar pentru necesități de bază, „nu e o dependență”. Se cere, deci, o lămurire, pentru exactitate: știrea de pe ziare.com (preluată de mai multe site-uri minore din România) citează publicația Greek Reporter, dar care nu e o sursă credibilă, având în vedere mai ales faptul că niciun ziar prestigios, The New York Times sau The Guardian, nu a scris niciun cuvânt despre această descoperire epocală. Un blog specializat în istorie, mitologii și artefacte a și dezmințit deja „vestea”… și este chiar printre primele rezultate date de Google la un simplă căutare în limba engleză.

    Conferințele Dilema veche continuă astăzi și mâine. Vineri, tot în Sala Regele Ferdinand, cu profesorul Daniel David și episcopul Hușilor, Preasfințitul Ignatie, iar sâmbătă în Sala Filarmonicii, cu o serată muzicală oferită de Ioan Holender (fostul director al Operei vieneze) și pianiștii Andrei Vieru și Ana Silvestru. 

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    6 + 1 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.