Val de aer polar peste România. Care vor fi cele mai geroase zile





După o sărbătoare de Bobotează cu temperaturi de luna aprilie, vremea de coșmar lovește România. Un val de aer polar pune stăpânire pe țara noastră aducând ger și ninsori. Sunt anunțate temperaturi de minus 20 de grade.
Cele mai scăzute temperaturi ale acestei perioade geroase sunt aşteptate pentru dimineţile zilelor de marţi şi miercuri.
Vremea se va răci brusc începând de duminică, mai întâi în jumătatea nordică. Valul de aer polar va aduce vânt puternic și viscol la munte, dar și ninsori puternice. Va ninge și în Capitală.
”Va fi ger, pentru că vom vorbi de temperaturi, luni, care vor caracteriza o vreme geroasă, în special noaptea şi dimineaţa, dar şi pe parcursul zilelor. Luni, cel puţin, maximele vor fi predominant negative în aproape toată ţara, cu cele mai coborâte valori maxime, -10 (grade Celsius – n.r.) în nordul Moldovei, în depresiunile din estul Transilvaniei, până la cel mult zero, un grad, local în sud-vestul Olteniei. Iar marţi dimineaţă şi miercuri dimineaţă este posibil să consemnăm vârful acestui episod din perspectiva celor mai geroase nopţi şi dimineaţă, pentru că minimele vor coborî până la -15, posibil -20 de grade în condiţiile în care vom avea şi strat de zăpadă”, a anunţat la TVR Info, directorul ANM, Elena Mateescu, potrivit fanatik.ro.
Specialistul a precizat că sâmbătă dimineaţă sunt preconizate precipitaţii sub formă de ploaie în vestul, centrul şi nordul ţării, iar de duminică noaptea acestea vor începe să se transforme în ninsori, din zonele nordice şi cea a Moldovei. Ulterior aria ninsorilor se va extinde şi în sud, în condiţiile extinderii masei de aer polar.
Citeşte şi:
Comentariile portalului
Aveți dreptate, nu am fost atent la toate amănuntele, am insistat pe idee. Într-un comentariu anterior însă apare și această informație. Ceea ce este chiar bine, ilustrâ (...)
Se pare că v-a scăpat un detaliu! Nu doar mai marele județului a fost cel dintîi la primirea luminii, ci chiar pupila sa a fost cel care (...)
Mai este o întrebare; de ce a secretizat cnsas nota!? Din articolul de pe g4media se înțelege ca cnsas e prima oară când face asta.