Lumea bună (sau nebună) de pe rețelele sociale se întrece, în ultimele zile, în a-și califica prietenii virtuali drept „deștepți” sau „proști”, în funcție de cum răspund aceștia la întrebarea: vă veți vaccina anti-covid-19 atunci când veți avea posibilitatea? Această întrebare însă nu este adresată simplu, în așa fel încât omul să simtă că poate răspunde sincer și fără să fie „descalificat” intelectual în cazul în care ar răspunde că nu și-ar face în niciun caz un vaccin nou-nouț, apărut pe piață de-o jumătate de oră. Întrebarea este adresată subversiv, în preambulul acesteia fiind azvârlită o frază aparent nevinovată, dar care are darul de a influența extrem răspunsul ulterior al persoanei chestionate. Respectiv, ceva de genul: „Întrucât nu există o unealtă mai eficientă decât «feisbucul» pentru a testa eficient caracterul (?) și judecata unui om, sunt curios/curioasă dacă vă veți vaccina anti-covid 19 atunci când veți avea posibilitatea?!”. Adresată astfel, întrebarea nu mai poate atrage răspunsuri sincere. Cumva, la o întrebare simplă ești tentat să răspunzi sincer, fără să riști să fii judecat. Spui „da”, foarte bine; în fond, vaccinurile au salvat omenirea de-atâtea ori; spui „nu”, de asemenea e foarte bine; în fond, niciun om cu scaun la cap nu te-ar condamna că nu vrei să fii cobai. De precizat că situația, în materie de vaccin anti-covid, nu e deloc asemănătoare cu aceea referitoare la un vaccin cunoscut. De aceea, orice răspuns ar da cineva, acesta trebuie considerat la fel de bun, în condițiile în care, la ora actuală, absolut nimeni nu știe mare lucru nici despe virusul care a îngenuncheat omenirea din martie încoace și nici despre tratarea persoanelor infectate, existând cazuri în care oameni cu opt boli asociate scapă cu viață și oameni tineri, care nu suferă de nimic, mor brusc, fără nicio explicație pentru medici. Cu atât mai puțin, în aceste condiții, se știe ceva despre ce va „da”, pe viitor, un vaccin nou-nouț. Și asta o spun tocmai EU, o vaccinistă convinsă. În fața acestui „tablou”, îmi trec prin minte, frenetic, niște versuri din „Am zărit lumină”, a lui Marin Sorescu: „Sănătoşi? Voinici?/ Cum o mai duceţi cu fericirea?/Mulţumesc, nu-mi răspundeţi./Nu am timp de răspunsuri,/Abia dacă am timp să pun întrebări.” Iar întrebările care-mi tulbură liniștea și la care aș da orice să primesc măcar un răspuns – mulțumindu-mă însă chiar și cu încercări de răspunsuri – sunt destul de juste.

1. Știind că s-au înregistrat zeci de cazuri de reinfectare cu virusul acesta nenorocit, cum își propun diriguitorii neamului să organizeze o vaccinare în masă, cu resursele existente, cu rapel la fiecare trei sau șase luni?

2. Cine va stabili și, mai ales, cum se va stabili că virusul nu-și modifică structura și, la fel ca în cazul celorlalte virusuri, nu apar încrengături noi, în fața cărora vaccinul inițial să se dovedească inutil?

3. Va fi oare un vaccin obligatoriu? Dacă da, este oare normal ca un anumit vaccin să fie obligatoriu, iar un altul (vezi toate celelalte vaccinuri anti-gripale) să nu fie obligatoriu?

4. În condițiile unei prese împrăștiate și veșnic documentate antagonic, cine și mai ales cum va informa corect populația cu privire la noul vaccin și beneficiile versus riscurile lui?

5. Ce se întâmplă dacă o persoană se infectează într-un focar precum un spital (și mă refer la medici, asistente, infirmieri etc.), într-o zi normală de lucru, fix la trei luni și patru zile de la vaccinare, după ce efectul vaccinului initial a trecut, iar programarea pentru rapel nu era făcută fix în momentul dispariției din corp a antigenului?

6. De ce ar fi mai eficient un vaccin care trebuie repetat la trei/șase luni, decât virusul însuși, cu care te-ai putea întâlni chiar mai rar?

7. Dacă vaccinurile creează imunitate, dar sunt oameni care totuși s-au reinfectat cu acest virus, cum să crezi într-un vaccin infailibil?

Apropo, majoritatea celor care au răspuns pe multele pagini pe care am citit aceeași întrebare legată de vaccin, au răspuns cu „da”; „da, m-aș vaccina imediat!” Au fost calificați drept deștepți. Poate chiar de aceea au răspuns cu „da”. În ce mă privește, mărturisesc că mă zbat, așa deșteaptă cum s-ar crede că sunt, fix la granița dintre deșteaptă și proastă. În privința acestui virus și a vaccinului care i-ar putea băga pumnul în gură am mai multe întrebări decât răspunsuri, dar, cu toate acestea, n-am curajul să spun că nu m-aș vaccina. O dată, că mi-ar fi teamă de repercusiuni; de moarte, adică. A doua oară, dar mai light, așa, că m-ar linșa deștepții de pe net, cu care nu am energie mai niciodată să lupt. Și știți cum e… odată devenit prost, greu îți mai „revii”.
Voi? Cum o mai duceți cu sănătatea? Sănătoși? Voioși? Aveți măcar timp de pus întrebări?