UVVG, la lucrările adunării generale FEDE din Milano

Comunicat.Lucrările Adunării Generale FEDE (Fédération Européenne des Ecoles) au avut loc la Milano, în perioada 4-7 aprilie 2023. Delegația UVVG Arad a fost formată din doamna Conf. dr. Antoanela Naaji, director Departament Relații internaționale, doamna Dariana Morena Savici, coordonator instituțional Erasmus și Andrada Minea, referent FEDE.
În cadrul activităților, au fost supuse aprobării rapoartele de activitate pentru anul 2022, raportul financiar pentru anul 2022 și bugetul pentru anul 2023, precum și modificarea Statutului și Regulamentului de ordine interioară FEDE.
Scopul principal al Adunării Generale a fost alegerea Comitetului și Consiliul Executiv FEDE pentru mandatul 2023-2027.
În urma procesului de vot, a fost ales președinte dna. Prof. dr. Claude Vivier Le Got, iar în calitate de vicepreședinți, Prof. univ. dr. habil. Coralia Adina Cotoraci (UVVG Arad), Carlos Alberto Boni Niklison (CENECA Malaga, Spania) și Willy Vandenschrick (Institutul Cerden, Belgia). Doamna rector UVVG Arad a fost realeasă în această funcție, fapt care ne onorează și ne bucură, la fel cum, regretatul Rector fondator al UVVG, prof. dr. Aurel Ardelean, ocupând această funcție, ne-a poziționat pe harta instituțiilor de învățământ importante.
Universitatea de Vest Vasile Goldiș din Arad a devenit membru FEDE în anul 1997, la inițiativa Rectorului fondator, prof. univ. dr. Aurel Ardelean. Federația Europeană a Școlilor Superioare este o rețea de 500 de instituții de învățământ, prezentă în 33 de țări: Franța, Germania, Spania, Elveția etc.
De-a lungul anilor, prin intermediul Departamentului FEDE al Universității noastre, au fost organizate cursuri și examinări în vederea obținerii certificatului de Cultură şi Cetăţenie Europeană (CCE) și Certificatului de competență lingvistică (franceză, germană etc.).
Începând cu anul 2019, certificatele de competență lingvistică FEDE sunt menționate în cadrul listei examenelor cu recunoaştere internaţională pentru certificarea competenţelor lingvistice în limbi străine, care pot fi recunoscute şi echivalate cu proba de evaluare a competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională studiată pe parcursul învăţământului liceal, din cadrul examenului de Bacalaureat.
Comentariile portalului
Comunicatele de la Protecția Consumatorilor sunt trimise la ceva vreme după ce a fost controlul, așa că cel mai probabil deja a trecut perioada dispusă pentru închiderea temporară. (...)
Astazi la ora 19 (acu 2 ore) am fost Big Belly din UTA si am cumparat 2 ape..... probabil daca dau comanda pe Tazz nu o sa fie nici o problema sa imi (...)
La big bely am lucrat si eu, vaisiamar cum e tinuta mancarea acolo. O prajeste bine si nu mai simti ca e veche carnea