UVVG – 31 de ani de excelenţă
Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad este opera excepţională a regretatului Preşedinte, Rector fondator, prof. univ. dr. Aurel Ardelean.
Înfiinţarea unei instituţii de învăţământ superior la Arad, a preocupat, în timp, personalităţi de aleasă cultură şi înalt patriotism din vestul ţării, începând cu cel de numele căruia se leagă actul Marii Uniri de la 1918, Vasile Goldiş. Strădaniile lor nu au putut deveni realitate, decât după căderea regimului comunist din România în 1989.
Mai exact, până pe 2 mai 1990, când în urma unui miting al tinerilor arădeni, organizat din iniţiativa unui grup de intelectuali, având sprijinul autorităţilor locale şi în baza celor peste 3000 de adeziuni, Rectorul fondator, prof. univ. dr. Aurel Ardelean, iniţiatorul manifestaţiei, sprijinit de prof. Alexandru Roz, au înaintat Consiliului Provizoriu de Uniune Naţională şi Guvernului României, respectiv Primului Ministru, Petre Roman, propunerea de înfiinţare a universităţii. Aceasta a luat numele lui Vasile Goldiş, cel care spunea: „numai instituţiile cultural-educative, în care rolul de bază îl are învăţământul, au menirea de a contribui la afirmarea unui popor într-o democraţie de tip naţional”.
De-a lungul istoriei, prin eforturile constante ale comunităţii academice, în special ale regretatului Preşedinte, Rector Fondator, prof. univ. dr. Aurel Ardelean, și ale membrilor fondatori, UVVG Arad a contribuit la realizarea incluziunii sociale, la formarea de competenţe ale studenţilor, masteranzilor şi doctoranzilor, care să le permită integrarea socio-profesională activă şi dezvoltarea personală în conformitate cu valorile şi principiile Uniunii Europene, în ceea ce priveşte respectarea demnităţii umane, libertăţii, dreptăţii, egalităţii de şanse, nondiscriminării, democraţiei, păcii şi drepturilor omului. Internaţionalizarea Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad, printre universităţile de prestigiu din Europa face parte din opera excepţională de manager a Preşedintelui şi Rectorului fondator Aurel Ardelean al cărui nume este înscris în istoria învăţământului superior românesc şi european, ca parte a patrimoniului cultural universal.
Colaborarea cu autorităţile publice locale, în special cu Arhiepiscopia Aradului, Primăria Arad, Consiliul Judeţean Arad, Spitalul Clinic Județean de Urgenţă Arad, Prefectura Arad, Inspectoratul Şcolar Judeţean Arad, a reprezentat o necesitate obiectivă, concretizându-se în iniţierea şi organizarea de acţiuni culturale, ştiinţifice, de proiecte, parteneriate, care au generat avantaje reciproce.
În cei 31 de ani de existenţă, Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad a conlucrat cu autorităţile locale şi judeţene pentru implementarea a numeroase proiecte educaționale, culturale și sociale, desfășurate în folosul comunității arădene. Deschiderea către comunitate a adus beneficii reciproce, acesta fiind principalul rezultat al eforturilor întreprinse de UVVG de-a lungul existenței sale, în procesul educativ bazat pe egalitate de şanse și diversitate, sustenabilitate și răspundere socială, deschidere, transparență și corectitudine, inovație și profesionalism, respectul pentru valorile individuale și colective.
„Astăzi, după 31 de ani de existenţă, comunitatea academică a acumulat multiple experienţe în plan didactic, al cercetării ştiinţifice, managementului academic, orientării studenţilor pe plan profesional, social, cultural şi valoric. UVVG este o instituţie de învăţământ superior cu desăvârşire deschisă la bază şi care îşi propune să fie cât mai selectivă la vârf, cu toate implicaţiile care rezultă de aici, rămânând în acelaşi timp o universitate antreprenorială, pusă în slujba comunităţii arădene” – spune prof. univ. dr. Coralia Cotoraci, rectorul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad.
Comentariile portalului
„Perfecțiunea este pe toate drumurile însă nu se poate afirma pentru că dă cu oiștea-n gard când trebuie să se exprime”. Am să vă trimit un desen (...)
Rareș Bogdan o invenție a lui Iohannis. Și desigur o ratare! Marele politician.. Nu ai ce să îi ceri... Păcălici zarzavagiu, un papagal frumos colorat cu Rolex (...)
Normal ca după alegeri să vadă lumea că "muncești!" De 40 de ani au aceeași tactică... Și noi picăm în plasa ca proștii! E mare putreziciune într-o (...)