UTA, victorie la scor în amicalul cu Progresul Pecica! Șase goluri, șase marcatori





UTA se pregătește pentru întâlnirea de luni seara de la Ploiești, meci în care gruparea arădeană își va întâlni fostul antrenor, Gyuszi Balint debutând deja pe banca „lupilor galbeni”.
În această după amiază, Bătrâna Doamnă a întâlnit Progresul Pecica într-un meci amical în care Mircea Rednic a putut să-i vadă mai mult la lucru și pe cei care au avut parte de puține minute în ultimele meciuri, dar și pe jucătorii împrumutați la Pecica.
După o primă repriză echilibrată, o repriză în care UTA a reușit abia în ultimul minut să se desprindă pe tabela de marcaj, a urmat o a doua în care gruparea arădeană s-a impus la un scor demn de meciurile de tenis, 6-0.
Cele șase goluri au fost înscrise de șase jucători diferiți: Ariel Lopez, Micovschi, Fabry, Luckassen, Omondi și Imoh Ezekiel. Îmbucurător este faptul că în a doua parte au înscris cinci dintre jucătorii cu veleități ofensive.
Progresul Pecica – UTA Arad 0-6 (0-1)
Pecica: Gakos (46 Burtic) – Moraru, Nasiru (55 Gomboș), Arsene (70 Szep), F. Nortey (65 A. Pașca) – Shiaondo (46 Wild), A. Iuga (72 Shiaondo) – M. Salka (67 Matyus), L. Bodri (55 Bozian), I. Pop (67 Bănățan) – Borcea (46 Pașcalău). Antrenori: Dan Stupar și Bogdan Bozian
UTA (prima repriză): Fl. Iacob – Lopez, Iurasciuc, Benga, Rodrigues – Pedro, Freitas – R. Pop, Vlad Morar, Andrei David – Tudorie. Antrenor: Mircea Rednic
UTA (repriza a doua): Kucher – Căpușă, Stolnik, Conte, Trif – Micovschi, Vulturar, Fabry, Omondi – Imoh Ezekiel, Luckassen.
Arbitri: Tudor Jurcă – Andreea Șușcă, Nicoleta Șușcă
Comentariile portalului
Ramane de vazut ce va fi dupa instalare, dezastrul e iminent oricum, vom vedea cum se potriveste guvernarea unei tari cu administrarea unui oras sau judet dar cat timp accepta( (...)
Falcă e mult mai mult decât bolojan Uitați vă la Cum arată Aradul față de Oradea de ce nu este pomenit și numele acestui ctitor de Arad el (...)
Să ne ferească Dumnezeu că acest imbecil să ajungă prim ministru să nu i dați prostului puterea că s a văzut cât de Răzbunător este